„Americanii trebuie să pună presiune pe Rusia. Au instrumentele, știu cum să o facă. Și când chiar își doresc, găsesc o cale”, a declarat Zelenski.

Liderul ucrainean a făcut referire la operațiunea recentă a SUA în Venezuela, glumind pe seama liderului cecen Ramzan Kadîrov: „Iată un exemplu cu Maduro, nu? Au realizat o operațiune… Toată lumea a văzut rezultatul – întreaga lume. Au făcut-o rapid. Să realizeze o astfel de operațiune și cu acest – cum îl cheamă – Kadîrov. Cu acest criminal. Poate atunci (președintele rus) Putin va vedea și se va mai gândi de două ori”.

Comentariile au fost făcute la doar câteva zile după ce SUA au inițiat un atac major asupra Venezuelei, aliat al Moscovei, având ca scop declarat schimbarea regimului și preluarea controlului asupra rezervelor de petrol ale țării.

Liderul venezuelean Nicolás Maduro și soția sa au fost capturați și aduși în Statele Unite, unde au fost inculpați pentru conspirație de narcoterorism și alte acuzații, potrivit The Kyiv Independent.

Ramzan Kadîrov, cunoscut pentru conducerea sa autoritară din Republica Cecenia, se autointitulează „soldatul lui Putin”. Din 2007, Kadîrov a transformat Cecenia într-una dintre cele mai periculoase regiuni din lume, marcată de dispariții forțate, tortură și execuții extrajudiciare. Occidentul, inclusiv SUA, a impus sancțiuni împotriva lui Kadîrov și a familiei sale pentru abuzuri grave ale drepturilor omului.

Declarațiile lui Zelenski intervin pe fondul negocierilor de pace conduse de SUA, care continuă în pofida tensiunilor crescânde dintre Moscova și Washington, amplificate de operațiunea militară americană în Venezuela și refuzul Rusiei de a înceta ostilitățile în Ucraina.

În aceeași zi, Zelenski a menționat că „negocierile de pace au atins un nou punct de cotitură împreună cu partenerii noștri europeni și, desigur, Statele Unite”, exprimându-și convingerea că războiul pe scară largă al Rusiei împotriva Ucrainei ar putea fi încheiat în prima jumătate a anului 2026.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.