Într-un mesaj video de 21 de minute adresat cetățenilor ucraineni, Zelenski s-a declarat convins că numai o Ucraină puternică poate asigura pacea şi poate câştiga respectul lumii. „Ştim că pacea nu ne va fi oferită în dar, dar vom face totul pentru a opri Rusia şi pentru a pune capăt războiului, ceea ce fiecare dintre noi îşi doreşte”, a spus președintele ucrainean pe un fundal cu drapelul naţional albastru-galben, scene de pe câmpul de luptă şi imagini cu copii.

Volodimir Zelenski a amintit de discuţiile purtate atât cu preşedintele american în exerciţiu, democratul Joe Biden, cât și cu preşedintele reales, republicanul Donald Trump, precum şi cu „toţi cei care ne susţin în SUA”.

„Nu am nicio îndoială că noul preşedinte american doreşte şi va fi capabil să aducă pacea şi să pună capăt agresiunii lui Putin. El înţelege că primul lucru este imposibil fără al doilea. Pentru că aceasta nu este o încăierare de stradă în care cele două părţi trebuie să fie pacificate. Aceasta este o agresiune la scară largă a unui stat nebun împotriva unui stat civilizat. Şi cred că, împreună cu SUA, avem puterea de a forţa Rusia să ajungă la o pace justă”, a declarat președintele ucrainean.

Alexandru Palii, investitorul imobiliar conectat la firmele oligarhilor ruși care au devalizat bănci, fonduri de pensii și UPET Târgoviște
Recomandări
Alexandru Palii, investitorul imobiliar conectat la firmele oligarhilor ruși care au devalizat bănci, fonduri de pensii și UPET Târgoviște

Rusia, a adăugat el, nu este de încredere nici în luptă, nici în negocieri. „Dacă astăzi Rusia îţi strânge mâna, nu înseamnă că mâine aceeaşi mână nu va începe să te ucidă. Ruşii se tem de cei care sunt liberi. Ceea ce ei nu înţeleg. Ei se tem de libertate”, a insistat Zelenski.

Administraţia lui Biden a furnizat de departe cel mai mare sprijin militar pentru Ucraina dintre toate ţările occidentale.

Ucraina s-a ferit să comenteze criticile lui Trump cu privire la ajutorul acordat Kievului şi promisiunea sa, făcută în timpul campaniei electorale din SUA, de a pune capăt războiului în 24 de ore, însă Zelenski şi-a exprimat optimismul cu privire la asigurarea continuării sprijinului SUA.

În ultimele luni, Zelenski a declarat că orice soluţionare a conflictului este condiţionată de primirea unor garanţii de securitate din partea ţărilor occidentale şi de obţinerea invitației de aderare la NATO, solicitări pe care Kremlinul le respinge din start.

Zelenski a subliniat că, în ultimul an, Ucraina a lansat o incursiune în regiunea rusă Kursk, a organizat atacuri cu drone cu rază lungă de acţiune împotriva unor ţinte ruseşti îndepărtate şi a dezvoltat drone şi alte arme de producţie internă.

Victor Ponta anunță că poate candida la alegerile prezidențiale 2025, deși Marcel Ciolacu a spus că îl va exclude din PSD: „Are o obligație față de PNL”
Recomandări
Victor Ponta anunță că poate candida la alegerile prezidențiale 2025, deși Marcel Ciolacu a spus că îl va exclude din PSD: „Are o obligație față de PNL”

„În fiecare zi din anul care vine, eu şi noi toţi trebuie să luptăm pentru ca Ucraina să fie suficient de puternică. Doar o astfel de Ucraină este respectată şi ascultată – atât pe câmpul de luptă, cât şi la masa negocierilor”, a conchis el.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
„Păpușa de la Glina” trăia la limita subzistenței, lângă groapa de gunoi, însă acum e o tânără frumoasă, cu o siluetă demnă de invidiat și o carieră de succes. Adina Asăvoaiei atrage toate privirile. Cele mai recente imagini
Viva.ro

Doliu imens în muzica și televiziunea românească. Artistul nostru a murit, iar familia a făcut un anunt sfâșietor: “Drum lin, tată drag...”. 4 copii au rămas în urmă și 1600 de emisiuni
Libertateapentrufemei.ro
Doliu imens în muzica și televiziunea românească. Artistul nostru a murit, iar familia a făcut un anunt sfâșietor: “Drum lin, tată drag...”. 4 copii au rămas în urmă și 1600 de emisiuni
De ce ceasurile arată aceeași oră în reclame. Motivul deosebit pentru care s-a ales acest lucru
FANATIK.RO
De ce ceasurile arată aceeași oră în reclame. Motivul deosebit pentru care s-a ales acest lucru
Este OFICIAL! Vedeta a depus actele de divorț după aproape trei ani de căsnicie. Actrița și soțul ei s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii fabuloase în Republica Dominicană
Elle.ro
Este OFICIAL! Vedeta a depus actele de divorț după aproape trei ani de căsnicie. Actrița și soțul ei s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii fabuloase în Republica Dominicană
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
"L-au prins vecinii și a scăpat din nou". Marian Iordache a fost adus cu forța la locul accidentului și a fugit iar. În 2021 era lăudat de Ministerul de Interne
Observatornews.ro
"L-au prins vecinii și a scăpat din nou". Marian Iordache a fost adus cu forța la locul accidentului și a fugit iar. În 2021 era lăudat de Ministerul de Interne
Horoscop 20 ianuarie 2025. Peștii sunt într-o perioadă de schimbări profunde și nu pot evalua corect impactul pe care îl au asupra celor din jur
HOROSCOP
Horoscop 20 ianuarie 2025. Peștii sunt într-o perioadă de schimbări profunde și nu pot evalua corect impactul pe care îl au asupra celor din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI