De când se încălzește vremea. Meteorologii anunță ce urmează după valul de ploi și ninsori

Comentează

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, prognoza pentru perioada 30 martie - 12 aprilie 2026. Conform specialiștilor, probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată începând cu 2 aprilie, când un nou ciclon mediteranean va traversa țara noastră. Spre finalul săptămânii însă, de Florii, tendința va fi de încălzire în majoritatea zonelor.

Cum va fi vremea în perioada 30 martie - 12 aprilie 2026, în Banat

Vremea va fi schimbătoare pe tot parcursul intervalului estimat, cu alternanțe de rece și cald destul de rapide și chiar accentuate. Astfel, în primele două zile valorile termice se vor situa sub cele caracteristice datei, cu medii ale maximelor de 8…10 grade Celsius, apoi, după un salt semnificativ spre 14 grade Celsius în data de 1 aprilie vor mai crește doar puțin însă constant spre 18… 20 de grade Celsius în jurul datei de 6 aprilie.

După acest interval se va mai răci ușor, spre valori medii de 16 grade Celsius. Temperaturile minime vor fi mai scăzute la începutul perioadei, respectiv în 31 martie, 1 și 2 aprilie, cu medii de 2… 3 grade Celsius, dar în celelalte nopți nu vor suferi modificări majore și se vor încadra între 4 și 8 grade Celsius, valori obținute prin mediere.

Precipitațiile vor fi mai frecvente și mai extinse în primele două zile de prognoză, apoi se vor semnala doar cu totul trecător și izolat, iar probabilitatea de apariție a acestora va mai crește din 9 aprilie.

Cum va fi vremea în perioada 30 martie - 12 aprilie 2026, în Crișana

Vremea se va răci brusc și semnificativ în a doua zi de prognoză, astfel că, dacă în data de 30 martie vor fi medii ale maximelor de 12… 14 grade Celsius, în 31 martie acestea vor coborî la 6… 8 grade Celsius.

Din data de 1 aprilie se va încălzi din nou, la început semnificativ, apoi ușor și continuu până în 6 aprilie când maximele vor fi de 18… 20 de grade Celsius mediat regional. Apoi, până la sfârșitul intervalului estimat, regimul termic diurn va avea variații între 16 și 18 grade Celsius, valori obținute prin mediere. Temperaturile minime vor avea fluctuații semnificative doar în primele nopți, când vor coborî de la medii de 6 spre 3 grade Celsius, dar în restul timpului se vor menține în limitele mediilor de 2… 6 grade Celsius.

În 30 și 31 martie vor fi precipitații pe arii extinse, posibil și mai însemnate cantitativ, după care vor mai apărea cu totul izolat, până în 6 și 9 aprilie când probabilitatea de apariție a acestora va fi ridicată.

Cum va fi vremea în perioada 30 martie - 12 aprilie 2026, în Transilvania

Vremea va fi mult schimbătoare din punct de vedere termic, mai ales în regimul diurn. Dacă la debutul intervalului vor fi maxime mai mari decât în mod normal pentru această dată, cu medii în jurul a 14 grade Celsius, se va răci semnificativ în ziua imediat următoare, respectiv pe 31 martie, la medii de 8 grade Celsius.

Din data de 1 aprilie și până la finalul celor două săptămâni de prognoză vor fi variații aproape zilnic, până în 6 aprilie de creștere spre medii de 18 grade Celsius, iar până în 12 aprilie în general de scădere spre 15 grade Celsius mediat regional.

În antiteză însă putem pune regimul termic nocturn care nu va avea variații prea mari de-a lungul perioadei estimate, în consecință se va situa între 0 și 5 grade Celsius, valori obținute evident prin mediere.

Vor fi precipitații cam pe toată durata prognozată, dar probabilitatea ca acestea să fie mai extinse și mai însemnate cantitativ va fi mai mare pe 31 martie și din nou pe 6 și 9 aprilie.

Cum va fi vremea în perioada 30 martie - 12 aprilie 2026, în Maramureș

Vremea va avea oscilații rapide și semnificative din punct de vedere termic în primele două zile, astfel că va trece de la maxime în medie de 16 grade Celsius spre 8… 10 grade Celsius. Ulterior se va încălzi ușor dar continuu până în data de 6 aprilie când se prognozează medii de 18 grade Celsius.

Pe intervalul 7 - 12 aprilie valorile medii ale maximelor vor varia între 14 și 20 de grade Celsius, cu cele mai mici valori la început și la sfârșit de interval prognozat. Valorile termice nocturne vor avea un parcurs relativ constant, cea mai intensă perioadă de scădere fiind între 30 martie și 2 aprilie, dar pe toată perioada estimată se vor încadra între medii ale minimelor de 2… 6 grade Celsius.

Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi destul de ridicată pe tot intervalul, însă vor fi sporadice, cu excepția primelor zile, adică 30 și 31 martie și din nou a zilei de 9 aprilie, când se estimează extinderea și intensificarea acestora.

Cum va fi vremea în perioada 30 martie - 12 aprilie 2026, în Moldova

Vremea se va răci treptat în primele zile de prognoză, astfel că, în data de 30 martie temperatura maximă va fi mediată la 14 grade Celsius, iar până în 2 aprilie va coborî spre 12 grade Celsius.

Următoarele zile, estimate până pe 6 aprilie, se va încălzi treptat la medii de 18… 20 de grade Celsius. În a doua săptămână de prognoză vor fi variații termice aproape zilnic, dar nu semnificative, astfel că regimul diurn se va încadra între 14 și 16 grade Celsius, valori obținute prin mediere regională.

Regimul termic nocturn va păstra o tendință constantă de ușoară răcire, astfel că va debuta cu medii de 7 grade și va ajunge la 4 grade Celsius spre final de perioadă estimată.

Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi redusă până spre data de 22 martie, apoi va crește ușor.

Cum va fi vremea în perioada 30 martie - 12 aprilie 2026, în Dobrogea

Vor fi variații termice destul de frecvente în intervalul de prognoză, ce se vor remarca în special la regimul diurn, prin alternanțe de rece și cald ce vor determina maxime scăzute, în medie de 10… 12 grade Celsius în 2 aprilie și de 14 grade Celsius pe intervalul 7… 12 aprilie, iar în restul zilelor maximele vor fi în medie de 16… 18 grade Celsius. Temperaturile minime vor marca o scădere ușoară și relativ constantă pe parcursul celor două săptămâni, astfel că se estimează medii de la 8 spre 6 grade Celsius.

Vor fi precipitații temporar și pe alocuri în mare parte a perioadei estimate, dar în datele de 2, 3, 10 și 12 aprilie va crește probabilitatea extinderii acestora.

Cum va fi vremea în perioada 30 martie - 12 aprilie 2026, în Muntenia

În primele trei zile din săptămână, respectiv între 30 martie și 1 aprilie, valorile termice vor fi staționare pe o medie în jurul a 15 grade Celsius. Pe 2 aprilie se va răci brusc, mediile vor scădea la 12 grade Celsius, dar ulterior vor avea o tendință de creștere continuă, la maxime de 20 de grade Celsius mediate regional.

A doua săptămână de prognoză se va mai răci ușor, astfel că media maximelor va ajunge la 16 grade Celsius în data de 12 aprilie.

Minimele nocturne nu vor avea diferențe semnificative, tendința generală va fi de scădere ușoară de la început, când se estimează medii de 7 grade Celsius, până la final de interval, spre 4 grade Celsius mediat. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată pe 30 martie, 2 și 3 aprilie și din nou după 10 aprilie.

Cum va fi vremea în perioada 30 martie - 12 aprilie 2026, în Oltenia

Intervalul de prognoză va fi caracterizat prin mai multe alternanțe termice, dar nu foarte bruște. În primele 4 zile, valorile termice diurne vor avea în medie 12… 14 grade Celsius, iar din 2 și până în data de 6 aprilie se remarcă o tendință de ușoară, dar constantă de creștere spre medii de 20 de grade Celsius. După această dată se va răci din nou, treptat și uniform, astfel că se va ajunge la valori apropiate cu cele din debut, respectiv 16 grade Celsius mediat regional. Regimul termic nocturn va avea o scădere în primele nopți, de la valori medii de 6 spre 2 grade Celsius, însă pe intervalul 2 - 12 aprilie minimele se vor situa între medii de 4 și 6 grade Celsius.

Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată în 2, 3, 9 și 12 aprilie.

Cum va fi vremea în perioada 30 martie - 12 aprilie 2026, la munte

Regimul termic va fi fluctuant la început, cu medii ale maximelor de 6 grade Celsius în prima zi și de 2 grade Celsius în ziua următoare, respectiv pe 31 martie, dar din data de 1 aprilie și până pe 6 aprilie acestea vor crește ușor, ajungând la medii ale maximelor de 8… 10 grade Celsius. În săptămâna a doua de estimări, temperaturile vor avea un trend de scădere, spre medii de 6 grade Celsius. Regimul termic nocturn va avea medii în general sub zero grade Celsius pe aproape tot intervalul, cu cele mai mici valori mediate în jurul a -4 grade Celsius ce se prognozează pentru datele de 1 și 8 aprilie.

Aproape în tot parcursul intervalului vor apărea precipitații, cu diferite grade de intensitate, dar cu probabilitate de extindere mai mare în 31 martie, pe 2 și 3 aprilie și din nou după 10 aprilie.

Vineri, ANM a anunțat cum va fi vremea de Florii și de Paște. Prognoza meteo ANM până pe 27 aprilie 2026. Până marți, este în vigoare un cod galben de ploi și vânt în aproape toată țara. Temporar, intensificările vântului vor afecta majoritatea zonelor din Moldova și Dobrogea, precum și jumătatea estică a Munteniei și vestul și sud-vestul Olteniei, cu viteze de 40-50 km/h.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
21:06
Zimbru de 800 de kilograme, găsit mort și decapitat la Măgura Ilvei. Poliția și DSVSA au deschis o anchetă
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
20:37
Războiul din Ucraina riscă să escaladeze cu sabotaje în țările vecine și să atragă NATO într-un conflict regional, avertizează Marco Rubio. „Este în impas și este foarte periculos”
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește