Unul dintre bărbații care se scăldau în remorca autoutilitarei a filmat întreaga scenă și a postat-o pe TikTok, potrivit News.ro.
Autovehiculul circula pe străzile localităţii Bogaţi, sâmbătă, iar cei care au văzut ce se întâmplă au sunat la 112.
Un echipaj de poliţie a tras pe dreapta autoutilitara, iar toţi cei zece au fost amendaţi cu câte 200 de lei pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.
„La faţa locului s-a deplasat cu operativitate un echipaj din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Leordeni, care a depistat autovehiculul în trafic.
Cei zece petrecăreţi au improvizat o piscină cu ajutorul unei prelate în bena unei autoutilitare folosite în mod normal pentru transport de marfă, apoi au umplut-o cu apă.
Politiştii au stabilit identitatea tuturor persoanelor care se aflau în bena autoutilitarei, destinată transportului de marfă.
Totodată „conducătorul mijlocului de transport, respectiv un bărbat de 33 de ani, din Bogaţi, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 870 de lei, conform OUG 195/2002R”, potrivit Poliţiei Judeţene Argeş.
Vezi şi Top 10 piscine din București în 2022!