Cele două acțiuni organizate în premieră în România se desfășoară în perioada 14-16 mai și au ca scop stimularea vaccinării în zona rurală.
Orice persoană cu vârsta peste 18 ani s-a putut programa online, telefonic sau prin sms, în perioada 4-12 mai 2021, pentru a primi prima doză de vaccin BioNTech/ Pfizer.
„Șezătoare pentru vaccinare” este cea de-a doua formă de vaccinare testată pilot în comuna Ciugud și include organizarea unor puncte temporare de vaccinare în curtea unor localnici.
„Direcția de Sănătate Publică Alba salută și susține inițiativa Primăriei Ciugud de a veni în întâmpinarea locuitorilor comunei, în special a celor vârstnici, în ceea ce privește vaccinarea împotriva COVID-19, prin crearea acestei acțiuni inedite – «Vaccinarea la poarta ta». Este primul maraton de vaccinare gen door-to-door organizat în mediul rural din județ și ne dorim ca și alte comunități rurale să aibă astfel de inițiative pentru care ne arătăm toată deschiderea”, a spus Alexandru Sinea, directorul executiv al DSP Alba.
Ministrul sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat, vineri, 14 mai, la Cluj, că va merge personal, săptămâna viitoare, să vaccineze la sate, pentru a-i încuraja pe medicii de familie să se înscrie în programul de vaccinare anti-COVID-19, în special pe cei din mediul rural.
FOTO: Alba24
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro