Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Aiud, sprijiniţi de poliţiştii din Blaj şi de lucrători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din IPJ Alba, au reuşit să documenteze activitatea infracţională a doi bărbaţi din Blaj, ce sunt bănuiţi de comiterea unui furt de porumbei din rasa ‘jucător de Galaţi’, de la un crescător din Aiud. Cei doi sunt bănuiţi şi că ar fi avut o tentativă de furt, faptă comisă în dauna aceluiaşi crescător, arată sursa citată.

Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 22 spre 23 septembrie, cei doi bărbaţi, de 27 şi respectiv 34 de ani, ar fi dislocat acoperişul adăpostului pentru porumbei amplasat în grădina locuinţei unui crescător din Aiud şi ar fi sustras 28 de păsări, în valoare de 5.000 de lei. Totodată, poliţiştii au stabilit că, în noaptea de 13 septembrie, cei doi ar fi pătruns în grădina locuinţei aceluiaşi crescător, însă nu au reuşit să sustragă păsările, notează Agerpres.

Cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate, poliţiştii au reuşit să recupereze un număr de 21 de porumbei ce au fost restituiţi păgubitului.

Faţă de cei doi bărbaţi, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunilor de tentativă de furt şi furt calificat, precum şi pentru stabilirea întregii lor activităţi infracţionale.


Citește și: EXCLUSIV/ Monica Gabor a intrat în pauză vocală și lucrează la un… copil! Vorbește doar cu aprobarea lui Mr. Pink!


 

FOTO Apariție rară! Cum arată soția lui Victor Pițurcă + s-a fotografiat alături de Cristina Ich
PARTENERI - GSP.RO
FOTO Apariție rară! Cum arată soția lui Victor Pițurcă + s-a fotografiat alături de Cristina Ich
BOMBĂ! Valeriu Gheorghiță, veste ȘOC despre noua tulpină Omicron. Ce riscă românii DEJA trecuți prin boală
Playtech.ro
BOMBĂ! Valeriu Gheorghiță, veste ȘOC despre noua tulpină Omicron. Ce riscă românii DEJA trecuți prin boală
"Drum lin spre cer!" Dramă în familia unui preot din Arad: Soţia sa a pierdut lupta cu Covid-19 la doar 22 de ani
Observatornews.ro
"Drum lin spre cer!" Dramă în familia unui preot din Arad: Soţia sa a pierdut lupta cu Covid-19 la doar 22 de ani
Horoscop 28 noiembrie 2021. Capricornii au posibilitatea de a opri întregul flux de gânduri și de a descoperi o soluție
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2021. Capricornii au posibilitatea de a opri întregul flux de gânduri și de a descoperi o soluție
Prima ţară care îşi închide graniţele din cauza Omicron. Niciun străin nu mai are voie să intre
Știrileprotv.ro
Prima ţară care îşi închide graniţele din cauza Omicron. Niciun străin nu mai are voie să intre
FOTO | Ce nume de echipă a înregistrat Gigi Becali la OSIM. A abandonat denumirea ”Faci Ce Spune Becali”
Telekomsport
FOTO | Ce nume de echipă a înregistrat Gigi Becali la OSIM. A abandonat denumirea ”Faci Ce Spune Becali”
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie