Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a emis luni, 22 ianuarie, un decret în care enumeră regiunile din Rusia locuite, potrivit lui, „istoric" de ucraineni şi a cerut ca drepturilor acestora să fie respectate, într-un text despre care se crede că va stârni furia Moscovei, scrie agenția France Presse, preluată de Agerpres.
Cuprins:
În acest document, publicat de preşedinţia ucraineană, Zelenski menţionează următoarele regiuni ruse, care toate se învecinează cu Ucraina:
Decretul acuză Rusia că a comis şi comite în aceste regiuni „acţiuni menite să distrugă identitatea naţională şi să oprime ucrainenii, încălcându-le drepturile şi libertăţile".
Documentul îndeamnă guvernul ucrainean să elaboreze „un plan de acţiune pentru a apăra identitatea naţională a ucrainenilor în Federaţia Rusă, inclusiv în regiunile îi care ei locuiesc istoric".
Guvernul trebuie, de asemenea, conform textului decretului, să recenzeze „crimele comise împotriva ucrainenilor care locuiesc sau care au locuit acolo", potrivit decretului, care denunţă rusificarea forţată, represiunea politică şi deportarea ucrainenilor.
Milioane de etnici ucraineni trăiesc pe teritoriul rus, consecinţă a dominaţiei ţariste şi sovietice, a frontierelor flexibile şi a deportărilor din perioada stalinistă.
După declanşarea invaziei ruse împotriva Ucrainei, Moscova este, de asemenea, acuzată de rusificare forţată a teritoriilor pe care le ocupă, de rescrierea istoriei şi de deportare de locuitori, în special copii.
Rusia este acuzată şi că îi oprimă pe locuitorii care refuză să accepte naţionalitatea rusă.
Decretul lui Zelenski nu revendică teritorii ruse.
Rusia, care a declanşat o invazie asupra ţării vecine în februarie 2022, revendică anexarea a cinci regiuni ucrainene: peninsula Crimeea în 2014, urmată în 2022 de regiunile Luhansk, Doneţk, Zaporojie şi Herson.
Preşedintele rus Vladimir Putin a negat în nenumărate rânduri existenţa unei naţiuni ucrainene, declarând că ucrainenii aparţin lumii ruse şi că identitatea lor este o creaţie artificială.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Ucraina și Rusia
asdqaz 22.01.2024, 21:08
oricum isi iau propaganda de mici
Lascarus 22.01.2024, 21:18
Mvai, cat de viteaz e! S a " dus" pe front
Cristina2024 22.01.2024, 21:28
Îl provoacă pe Putin, ce cauta asta o sa și găsească.
Ana.m. 22.01.2024, 22:58
Ce încearcă sa dovedească mai mult o sa îl înfurie pe Putin
Iulix10 23.01.2024, 09:51
Acum vrea si Ucraina parti din Rusia?