Astăzi se împlinesc 150 de ani de când Carol I a fost proclamat principe suveran al Principatelor Unite, iar pentru prima dată ceremoniile dedicate Zilei Monarhiei au loc la Castelul Peleş din Sinaia.
Evenimentul a debutat la ora 13.20 cu înălțarea Stindardului Regal pe catargul din turnul Peleşului, pentru prima dată după 1947. Stindardul Regal a fost ridicat la sosirea pe terasa castelului a Custodelui Coroanei, Alteţa Sa Principesa Margareta.
Au fost prezenţi Principele Radu, Principesa Elena, dl Alexander Philips Nixon, Principesa Sofia și Arhiducesa Maria-Magdalena a Austriei.
Tradiționala Garden Party și concertul de gală cu ocazia sărbătorii naționale de 10 Mai vor avea loc pe terasa și peluza Castelului Peles, de la ora 17 la ora 19.30.
Intrarea este liberă pentru public pe peluza din fața castelului.
În total, la Castelul Peleş, sunt aşteptaţi astăzi peste 8000 de invitaţi ai Casei Regale şi simpatizanţi.