Berbecii sunt foarte norocoşi la bani în aprilie, în special în primele două săptămâni ale lunii. Au parte de câştiguri financiare substanţiale, bonusuri sau prime… Dar trebuie să ai mare grijă ce vei face cu aceşti bani, cum îi vei investi. Ai nevoie de ei pentru a-ţi termina renovările la o casă, pentru a face o achiziţie pe care o aştepţi de multă vreme sau pentru a plăti vacanţa în care vei pleca la vară. Vei fi tentat totuşi să cheltuieşti ceea ce câştigi pe nimicuri de zi cu zi. Este important să-ţi administrezi banii cu cap, să ai grijă unde se duce fiecare leuţ, pentru că altfel rişti să rămâi fără ei. Dacă vei păţi asta, mai şi iunie îţi vor fi favorabile pentru noi economii.
Gemeni
Luna aprilie poate veni cu venituri frumuşele pentru reprezentanţii zodiei Gemeni. Însă numai pentru aceia care au ales să renunţe din timp la job-ul pe care îl au şi să muncească într-un domeniu de care sunt foarte pasionaţi. Aici vor avea ocazia să-şi dezvăluie calităţile, să-şi arate talentul. Astfel vor fi remuneraţi pe măsura muncii lor. Aceasta este condiţia prin care Gemenii pot câştiga bani buni în aprilie.
Leu
În aprilie, Leii sunt într-o formă foarte bună. Demonstrează că merită să ocupe poziţia pe care o au în companie şi vor fi răsplătiţi pentru loialitate şi creativitate. Vor primi o mărire de salariu sau îşi vor renegocia contractele, pentru a beneficia de alte avantaje puse la dispoziţie de firmă: o asigurare medicală foarte bună, abonamente la sală sau la evenimente exclusiviste.