MENIU CAUTĂ
30 Noi. 2018 17:31

Celine Dion este acuzată de satanism. Gestul cântăreței de la care a pornit scandalul

Distribuie

Celine Dion a fost acuzată de satanism dintr-un motiv uluitor. Cântăreața a lansat recent o colecție de îmbrăcăminte pentru copii ce nu este particularizată pe genuri.

Artista canadiană a lansat, miercuri, propria colecție de îmbrăcăminte pentru copii, ca urmare a unui parteneriat cu firma Nununu. Articolele vestimentare adaptează modele din anii ‘70 într-o manieră eliberată de stereotipuri.

Celine Dion a fost criticată de un preot și exorcist din statul american Pennsylvania. Monseniorul John Esseff susține că linia vestimentară „Celinununu” lansată de artistă este „satanică” deoarece orice care se situează în afara celor două genuri cunoscute are legătură cu diavolul, conform platformei nme.com, citată de Mediafax.

„Sunt sigur că modul în care această chestiune privind genurile s-a răspândit este demonic”, a afirmat John Esseff pentru National Catholic Register.

„Este o minciună. Nici nu mai ştiu câte genuri se spune acum că ar fi, dar numai două a făcut Dumnezeu”, a menționat preotul.

„Diavolul vizează copiii ameţind genurile”, a mai precizat Esseff. „Care este primul lucru pe care îl spunem despre un copil după ce se naşte? Este băiat sau fată. Este cel mai natural lucru din lume. Dar să spui că nu este nicio diferenţă este ceva satanic”, a explicat acesta.

Compania a anunțat, într-un punct de vedere publicat pe site-ul liniei vestimentare, faptul că vrea „să elibereze copiii de rolurile tradiţionale băiat/fată şi să dea posibilitatea celor tineri să dezvolte un simţ al egalităţii în ceea ce priveşte libertatea de a-şi fonda puterea personalităţii pe respect reciproc”.

Hainele propuse de Celine Dion sunt decorate cu imagini diverse, de la steluţe până la cranii. Ceea a stârnit cele mai multe critici a fost faptul că unele articole poartă inscripția „New Order” (Noua Ordine).


Citește și VIDEO/ Inventivitatea comercianţilor nu are limite! Ideea genială găsită de patronul unui magazin de la metrou, după ce Metrorex i-a tăiat curentul


 

Loading...
Comentarii