O celulă de criză s-a constituit, miercuri, la Prefectura Mureș, care să acorde sprijin familiilor victimelor accidentului din Ungaria, dar și consiliere psihologică pentru copiii ai căror părinți au pierit în cumplitul accident.
Prefectura Mureș și Inspectoratul Școlar vor stabili numărul exact al copiilor care vor avea nevoie de consiliere psihologică.
Subprefectul județului Mureș, Nagy Zsigmond, a declarat, miercuri, că directorii celor două școli din Deaj și Agrișteu urmează să comunice în cel mai scurt timp posibil inspectorului general școlar numele copiilor, vârstele acestora și în ce clasă sunt, relatează radiomures.ro.
Potrivit subprefectului de Mureș, joi, reprezentanți ai Agenției Județene pentru Prestații și Inspecție Socială și ai Direcției petru Protecția Copilului, precum și un asistent special și un psiholog vor face evaluarea la fața locului și propunerile concrete care se impun.
Nagy Zsigmond a mai spus că s-a luat legătura și cu primarii comunelor Mica și Bălăușeri, pentru sprijinirea familiilor îndoliate.
Nouă români și-au pierdut viața într-un accident grav petrecut marți după-amiază pe un drum din Ungaria, după ce un microbuz s-a lovit frontal de un camion în apropiere de orașul Ceglédbercel. Victimele se întorceau de la muncă, din Slovenia.