Comisia Europeană (CE) lansează un nou avertisment pentru România, în ceea ce privește independența justiției din țara noastră. În analiza în cadrul recomandărilor specifice de țară, pentru România, Comisia Europeană atrage atenția asupra evoluțiilor legislative din ultima vreme, afectării idependenței justiției și a cadrului legislativ anticorupție
"Evoluţiile din ultimul an au generat dubii ample privind ireversibilitatea şi sustenabilitatea progreselor substanţiale înregistrate de România în reformarea sistemului judiciar şi în combaterea corupţiei la nivel înalt. Independenţa justiţiei este supusă provocărilor şi există presiuni asupra instituţiilor judiciare şi asupra sistemului instituţional de combatere a corupţiei, în timp ce progresele în problemele rămase sunt obstrucţionate", subliniază Comisia Europeană.
De obicei se făceau referiri privind mai degrabă economia, România și Ungaria fiind deja avertizate cu privire la o abatere bugetară în 2017, dar propunerea emisă miercuri, 23 mai, de către Comisie, privind recomandările specifice de țară (pe care ar urma să le adopte Consiliul Uniunii Europene), cuprinde neobișnuit de multe referiri la presiunile față de justiție și la lupta anticorupție, comentează hotnews.ro, care oferă câteva aspecte la care s-a referit CE, privind justiția din România:
Totodată, Comisia Europeană a îndemnat România să adopte măsuri pentru corectarea deficitului bugetar şi atrage atenţia că evoluţiile politice din ultimul an generează dubii privind ireversibilitatea progreselor în reformarea sistemului judiciar şi în combaterea corupţiei la nivel înalt.
Foto: Vlad Chirea