Dan Negru, cel mai longeviv personaj de pe micul ecran, a făcut o dezvăluire interesantă despre stilul de viață al familiei sale. Acesta recunoaște că forma fizică de invidiat pe care o are, se datorează unei alimentații corecte, Prezentatorul tv el nu încurajează extravaganțele culinare și excesele calorice de vreun fel, iar rezultatul se vede.
“Sunt cel mai bun agricultor pe <De altfel, cultiv o mulțime de legume. Vara, mâncam doar legume de la mine de-acasă. Cel mai important la roșii este să știi cum să le uzi, iar eu sunt campion mondial la udatul roșiilor. Nu folosesc îngrășăminte deloc. Am pus azot la un moment dat, am trișat, dar m-am lăsat de acest obicei. Noi ca familie nu suntem deloc profitabili pentru supermarketuri, daca toată lumea ar fi ca mine, multe ar da faliment. Intrăm rar în magazine. Socrii mei au gospodărie la Ineu, de unde primim de toate, plus că avem și curtea mea de acasă. Sunt dușmanul numărul unu al carbogazoaselor, deși eu am băut hectolitri de astfel de sucuri, pe la 18 ani. Acum curăț tot ce-am baut și fac sucuri naturale pentru copii, la blender. Nu suntem consumatori de dulciuri, nici Codruța, nici eu și nici copiii. Când nu mai putem de poftă de dulce, soția mea este expertă în ciocolată de casă și asa ne și rasfatam.”, a povestit Dan Negru pentru tvhappy.ro.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.