Ce beneficii aduce Legea pensiilor, nu doar pensionarilor, ci și actualilor angajați

Comentează
Arhiva foto

Noul proiect de lege a pensiilor, prezentat de președintele PSD, Liviu Dragnea, și ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, aduce dublarea pensiilor în 2021, însă noile prevederi nu vizează doar pensionarii, ci și actualii angajați. Și asta pentru că afectează și modul în care actualii salariați vor ieși la pensie. Libertatea vă prezintă care sunt cele mai importante prevederi în acest sens.

Vârsta de pensionare rămâne la fel

Cea mai importantă prevedere este aceea că vârsta de pensionare rămâne aceeași. În ultimii ani, trendul la nivel mondial este ca vârsta de pensionare să fie mărită, pentru a reduce presiunea de pe bugetele publice. Socoteala autorităților este că oamenii pot rămâne mai mult în activitate și deci produc contribuții pentru stat.

Numai că noul proiect stipulează că vârsta de pensionare rămâne de 65 de ani pentru bărbați și 63 de ani pentru femei.

Te poți pensiona mai devreme dacă ai lucrat în condiții grele

Cu toate acestea, cei care au împlinit stagiul de cotizare de 35 de ani se poți pensiona mai devreme, dacă au lucrat în condiții deosebite.

Astfel, vârsta standard de pensionare se reduce cu 8 ani dacă ai cotizat 35 de ani și ai lucrat în condiții deosebite. Adică nu te mai pensionezi la 65 de ani dacă ești bărbat, ci la 57.

În partea cealaltă a spectrului, după 6 ani de muncă în condiții deosebite, se reduce vârsta de pensionare cu un an.

În fapt, există un întreg tabel cu astfel de ”reduceri”.

Pensionare după 24 de ani de cotizare pentru condiții speciale

Concomitent, dacă ai lucrat în condiții speciale, te poți pensiona după 24 de ani de cotizare. În acest caz, vârsta de pensionare se reduce cu 12 ani. Regula este de un an reducere la doi lucrați în condiții speciale. Prezentăm tabelul din proiectul de lege.

În principal, statul susține pensionarea mai devreme pentru mineri, cei din aviație, din cercetare nucleară etc.

Reamintim, perioada minimă de cotizare este de 15 ani.

Cum sunt definite condițiile speciale

Iată exact cum sunt definite condițiile speciale:

  1. lucrul în unităţile miniere, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în subteran cel puţin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă;
  2. activităţile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I şi II de expunere la radiaţii;
  3.  aviaţia civilă, pentru personalul navigant; e vorba atât de piloți, cât și de însoțitori de bord;
  4. personal care manvrează explozibili, docheri, conductori de utilaje portuare, mecanicii de locomotivă sau metrou, scafandri, personal forestier, cei care lucrează la sonde, cei care lucrează în prelucrarea sticlei, în siderurgie, prepararea de minereuri;
  5. activitate artistică; este vorba de balerin, dansator, acrobat, jongler, clovn, călăreț la circ, dresor de animale sălbatice, solist vocal de operă sau operetă, instrumentist la instrumente de suflat, cascador.

Anterior, pentru 26 de ani de cotizare se puteau reduce 13 ani din vârsta de pensionare, conform DreptOnline.ro.

Guvernul poate încadra și alte meserii în categoria "condiții speciale"

Alte locuri de muncă în condiții speciale pot fi stabilite prin lege. Metodologia și criteriile de încadrare a locurilor de muncă în condiții
speciale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Periodic, din 5 în 5 ani, locurile de muncă în condiţii speciale sunt reevaluate.

Perioada până la care se face reînnoirea avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiţii speciale constituie stagiu de cotizare în condiţii speciale de muncă, pentru care angajatorii datorează și plătesc cota de contribuţie de asigurări sociale pentru condiţii speciale de muncă.

Constituie stagiu de cotizare realizat în condiţii speciale de muncă şi perioadele în care un asigurat care îşi desfăşoară activitatea în condiţii speciale de muncă se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă şi/sau în concediu de odihnă, dacă cel puţin în ziua premergătoare concediului a lucrat în locuri de muncă încadrate în astfel de condiţii de muncă și pentru care angajatorii datorează și plătesc contribuția de asigurări sociale.

Concomitent, pe lângă contribuțiile de 25% plătite de fiecare salariat care lucrează în condiții normale de muncă, angajatorii mai plătesc 4% pentru cei care lucrează în condiții deosebite de muncă și 8% pentru cei cu condiții speciale. Prevederea există de când s-a introdus ”revoluția fiscală”, în toamna anului trecut.

Femeile cu mai mulți copii se pot pensiona mai devreme

Femeile cu mai mulți copii se pot pensiona mai devreme, România are spor natural negativ și se confruntă și cu plecarea masivă a românilor peste hotare. În fapt, după Siria, țară afectată de război civil, România are cel mai mare procent de cetățeni emigrați.

Proiectul noii Legi a pensiilor mai stabilește că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare de 15 ani și au născut trei copii, pe care i-au crescut până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu 6 ani. Începând cu al patrulea copil se adaugă câte un an în plus pentru fiecare copil.

Măsura vizează creșterea natalității. Totuși, Bogdan Hossu, liderul Confederației Sindicale Cartel Alfa, spune că măsura, deși bine intenționată, va duce la scăderea pensiilor pentru femei, deoarece acestea vor cotiza mai puțin, deci vor încasa mai puțin.

Sindicalistul susține că femeile vor ajunge astfel să încaseze cu 30% mai puțin decât bărbații.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
MONDEN
Silviu Prigoană
12:41
Obiectele lui Silviu Prigoană au ajuns la târgul de vechituri din Vitan. Imagini cu lucrurile personale ale regretatului om de afaceri
Marian Godină | Foto: Facebook
12:16
Ce a observat Marian Godină pe acoperișul unei clădiri din Brașov: „Oare câtă minte îți trebuie?”. Cum a reacționat lumea la mesajul său
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
13:43
În 2001 era printre cei mai buni 50 de șahiști ai lumii, deși aproape nimeni nu-l vedea jucând. Cum a fost demascat „Escrocul din Carpați” într-un singur turneu
13:41
13 soldați din trupele speciale ruse au fost uciși în timpul antrenamentelor într-o zonă montană din Caucaz, îngropați de o avalanșă
Exclusiv
13:40
Cuplul care a rămas împreună și după Insula Iubirii 2026. Cum au fost surprinși la o petrecere din București
13:33
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
O grădină îngrijită cu gazon verde și pomi fructiferi plini de mere roșii, având în fundal case
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală