MENIU CAUTĂ
14 Aug. 2018 13:33 , de Sorina Ionaşc

Măsuri pentru identificarea jandarmilor. Proiectul de lege care i-ar obliga să poarte un indicativ

Distribuie

Măsuri pentru identificarea jandarmilor. Un proiect de lege care i-ar obliga pe aceștia să poarte un indicativ, pe uniformă, a fost depus la Parlament, de USR. Inițiatorii susțin că, astfel, vor putea fi identificați cei care comit abuzuri, fără ca numărul respectiv să fie public.

Jandarmii aflați în exercițiul funcțiunii ar urma să poarte un indicativ pe uniformă, pentru a putea fi identificați de către superiori.

„Jandarmeria Română ca instituţie va fi exonerată de o pedeapsă colectivă atât de ordin moral din partea societăţii, cât şi penal şi civil din partea autorităţilor competente. Numerele de identificare vor avea regim nepublic şi vor fi cunoscute de comandantul fiecărei unităţi în parte', a anunțat USR.

Inițiatorii explică faptul că, 'în scopul protejării activităţii specifice jandarmilor, aceste numere atribuite vor fi trecute într-un registru special şi pot fi dinamice periodic sau alocate înaintea fiecărei misiuni pentru ca identitatea agenţilor să nu fie devoalată în timpul misiunilor operative desfăşurate în conformitate cu Legea 550/2004, ci doar la cererea organelor competente de anchetă în cadrul unor anchete ce privesc modul în care s-au desfăşurat acţiunile forţelor de ordine”.

Măsurile, preluate de la nemți

Modelul este inspirat din Germania, susține senatorul George Dircă.

„Considerăm că reformarea statului german, ţinând cont de istoricul din al Doilea Război Mondial, reprezintă un model de reconstrucţie democratică şi de consolidare a unui sistem instituţional care respectă şi protejează drepturile cetăţenilor”, a declarat Dircă, unul dintre iniţiatorii proiectului.

Proiectul de lege a fost inițiat în urma protestelor și violențelor de vineri, din Piața Victoriei. Chiar dintre protestatari, au existat reproșuri față de jandarmi că nu poartă, pe uniformă, un indicativ prin care să poată fi identificați, în caz de abuzuri.

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Sonia Argint Ionescu nu ascultă de soț, dar îi cere părerea
Loading...
Comentarii