05 Aug. 2018 17:48

O femeie şi-a ucis soţul, din răzbunare, după ce împreună l-au omorât pe amantul ei. În noaptea nunţii, au făcut un pact macabru

Distribuie

O femeie și-a ucis soțul din răzbunare pentru că acesta i-a omorât amantul. Poliția a aflat, ulterior, că de fapt soții au fost complici la crimă și chiar le-au servit vecinilor grătar din carnea victimei lor. Soţia, Kelly Cochran ar putea fi una dintre cele mai sângeroase criminale din istoria  Statelor Unite, după ce polițiștii cred că ar fi vinovată de alte nouă crime, scrie The Mirror.

În noaptea nunții, Jason Cochran, în vârstă de 37 de ani, și noua sa soție, Kelly, în vârstă de 34 de ani, au făcut un jurământ mai puțin obișnuit. Cei doi și-au promis că, dacă unul dintre ei este infidel pe parcursul căsătoriei, îl vor ucide pe amant.

În 2014, la peste un deceniu de căsnicie, cuplul trăia în Iron River, Michigan. Kelly a început să aibă o aventură cu un antreprenor local, Chris Regan, în vârstă de 53 de ani. Jason a aflat că soția lui i-a fost necredincioasă și i-a amintit de jurământul din noaptea nunții, iar Kelly a fost de acord să-și ucidă amantul.

Împreună, au pus la cale un plan. În noaptea următoare, la 14 octombrie 2014, Kelly și-a adus iubitul acasă, unde i-a promis cina și sex. Când Jason a venit acasă și „i-a descoperit” împreună, l-a împușcat pe Chris în cap cu o pușcă.

Apoi, cei doi soți au dezmembrat corpul victimei cu un ferăstrău electric și au împărțit bucățile de corp în saci de gunoi pe care i-au aruncat în pădurile din jur.

Curând după aceea, cuplul a organizat o petrecere la grătar și și-au invitat vecinii la masă. Ei le-au servit oaspeților o carne pe care aceștia nu au putut să o identifice, dar au mâncat-o politicos.

Când Chris a fost dat dispărut, câteva zile mai târziu, poliția nu a dat de urma lui, găsindu-i doar mașina abandonată în afara orașului. Înăuntru era o bucată de hârtie pe care era trecută adresa casei lui Kelly.

Când anchetatorii au descoperit că cei doi au avut o aventură și că Kelly era ultima persoană care l-a văzut în viață au percheziționat locuința soților Cochran, dar nu au găsit nimic.

Kelly a recunoscut aventura, dar a spus că ea și Jason au o relație deschisă și soțul ei a acceptat această situație. Jason a negat, de asemenea, că a jucat vreun rol în dispariția lui Chris. Fără să aibă un cadavru sau probe împotriva cuplului, polițiștii i-au lăsat pe cei doi în libertate.

Soții Cochran s-au mutat în alt stat, Indiana, și au început o viață nouă, scăpând astfel cu crima pe care au comis-o.

Dar trecutul lor a continuat să-i bântuie. Kelly era tot mai supărată pe Jason pentru că i-a ucis amantul, constatând că sentimentele ei pentru Chris au fost mai profunde decât a crezut. Iar apoi a început să se gândească la răzbunare.

În februarie 2016, Kelly a sunat la 911 pentru a raporta că soțul ei „abia respira”.Când paramedicii au sosit la adresă, l-au găsit că Jason fără suflare, iar Kelly a spus că soțul ei a fost deprimat și a luat o supradoză de heroină.

Dar medicii legiști au constatat că bărbatul nu a murit de supradoză, ci asfixiat.

La nouă săptămâni după ce Jason a murit, Kelly a fost acuzată de crimă. În cele din urmă, ea a recunoscut ce rol a jucat nu doar în uciderea soțului ei ci și în a amantului, cu doi ani înainte. Ea a povestit că i-a dat lui Jason o supradoză de heroină, dar a durat prea mult, așa că și-a pus mâinile pe nas și pe gură până a murit.

În Indiana, ea a fost acuzată de uciderea lui Jason, iar în Michigan ea a fost acuzată de complicitate la crimă.

Ca și cum cele două crime nu ar fi fost suficient de șocante, se presupune că Kelly este responsabilă pentru mai multe decese. Familia ei crede că a ucis încă nouă bărbați în patru state, ceea ce ar face-o una dintre cele mai sângeroase criminale din Statele Unite. Chiar femeia a sugerat că ar fi și alte victime în timpul audierilor ea nu poate fi acuzată de alte fapte din cauza înțelegerii pe care a făcut-o cu procurorii pentru a recunoaște cele două crime.


Citește și: Un patiser român trăiește de aproape 40 de ani în Marea Britanie și angajează numai compatrioți. Ovidiu Șarpe: 'Sunt disperați să muncească'


 

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Reacția lui Liviu Dragnea după apariția scrisorii nemulțumiților din PSD
Loading...
Comentarii