Un camion încărcat cu GPL a fost implicat într-un accident, pe autostrada A14, aflată lângă aeroportul din Bologna, în Italia. Incidentul a provocat o explozie puternică ce a generat o coloană imensă de fum, iar 67 de oameni au fost răniți și două persoane au murit.
Sembra Kabul ma è #Bologna adesso. pic.twitter.com/z78Vjhmnqu — Matteo Brunamonti (@matt_brunamonti) August 6, 2018
La fața locului intervin pompieri și ambulanțe. Corriere della Sera scrie că cel puțin 67 de oameni au fost răniți de explozie, iar două persoane a murit. 11 victime se află în stare gravă. Printre oamenii răniți s-ar afla și polițiști.
Oamenii legii au anunțat că au închis traficul pe autostrada respectivă și în zona Borgo Panigale, aflată la marginea Bolognei.
Totodată, Consulatul General al României la Bologna urmărește îndeaproape evenimentele legate de explozia produsă în apropierea aeroportului din Bologna.
”Oficiul consular a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autorităţile locale, în vederea obținerii unor informații cu privire la existența unor cetățeni români printre persoanele afectate.
Până în prezent, autoritățile italiene nu au notificat oficiul consular cu privire la existența unor cetățeni români printre persoanele afectate, iar la nivelul oficiului consular nu s-au înregistrat solicitări de asistență consulară”, a transmis misiunea diplomatică prin intermediul unui comunicat de presă.
Mi è arrivato questo #bologna#esplosionepic.twitter.com/1yzdKFNDcl
— Gennaro Farina (@GenFarina) August 6, 2018
#BorgoPanigale#6ago 15.00, squadre #vigilidelfuoco al lavoro: inviate sul posto sezioni operative, nucleo #usar e #cinofili. In corso la ricognizione aerea elicottero reparto volo di Bologna pic.twitter.com/TtPdGSFWz1 — Vigili del Fuoco (@emergenzavvf) August 6, 2018
FOTO: TWITTER