Un instructor auto a condus mașina din dreapta volanului, în Constanța, fără să fie vreun cursant la volan. Bărbatul a fost filmat de un alt șofer care a publicat imaginile pe Internet. Filmarea a fost văzută și de polițiști care spun că instructorul va fi sancționat.
Un bărbat aflat în trafic pe o stradă din Constanța a văzut cum o mașină a unei școli de șoferi era condusă de instructor de pe locul din dreapta, fără ca la volan să se afle vreun cursant.
Bărbatul a ținut volanul cu mâna stângă și a controlat mașina cu dublă comandă de pe locul din dreapta.
Imaginile ulutioare au fost văzute și de polițiști care fac acum cercetări pentru identificarea instructorului auto.
„Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Constanța s-au autosesizat cu privire la imaginile care au apărut în spațiul public. Astfel, polițiștii efectuează verificari în vederea identificării bărbatului în cauză, care urmează a fi invitat la sediul poliției și sancționat contravențional conform normei legale încălcate”.