Costel Voinac, 61 de ani, n-a avut noroc în viață. S-a îmbolnăvit de tânăr de TBC. Prima soție l-a părăsit, a luat și fetița cu ea. Acum, nea Costelică nu mai știe nimic despre fiica lui. A doua soție a murit de cancer, la București. Copiii vitregi l-au alungat, iar Costel s-a trezit pe drumuri, ca un câine. Nu putea munci, din cauza bolii. Nici nu putea plăti chirie din pensia de invaliditate de 600 de lei.
Între timp, a aflat că i-a murit tatăl, într-un incendiu care a mistuit casa părintească. Costel a decis să se întoarcă în satul de baștină, în Gălăteni, Teleorman. Casa arsă nu mai putea fi locuită, așa că s-a instalat în magazia veche, a acoperit-o cu prelate, să nu plouă înăuntru. „Locuia, practic, într-un grajd, ca animalele. Nu puteam să-l lăsăm așa. Cu boala lui, nu trecea iarna fără foc în sobă”, povestește preotul satului, Constantin Daniel Ivan.
O valiză cu acte pentru un braț de lemne
Pe Facebook, preotul a strâns donații și a izbutit să-i ridice lui nea Costelică o căsuță, cu o singură cameră, dar cu o sobă de teracotă și termopane. În cămăruța care miroase a tencuială proaspătă, cu un pat și o măsuță, nea Costelică și-a înșirat bruma de lucrușoare. Pămătuful antic pentru bărbierit, o oglinjoară, niște haine de căpătat, iconițe plastifiate, câteva acadele și, pentru că suntem în Teleorman, o valiză cu documente. O valiză veche, de piele roasă, care a fost a tatălui său. Nea Costelică scotocește în ea cu râvnă, să găsească adeverințele cerute de cei de la primărie. „Mi-au cerut să le duc niște acte, să dovedesc că nu m-am îmbogățit, altfel nu-mi dau ajutor de lemne”.
Nu mai ia pensie de invaliditate, cei de la comisii l-au declarat sănătos tun, un miracol medical. „Nici lemne nu pot să tai, că obosesc și nu mai pot să suflu. De câteva zile, vomit. Doctorița mi-a zis că n-am nici pe dracu, dar farmacistei i-a fost milă și mi-a dat medicament pentru pancreas”.
Colecționar de ceasuri rele
Lunar, nea Costelică primește 120 de lei, ajutor social. De la biserică, are asigurată o masă caldă pe zi. Pentru o pâine și-o conservă, îl ajută pe poștașul din sat să împartă ziarele. Bicicleta lui nea Costelică a trecut prin zeci de reparații, abia se mai ține pe roți. Aragazul s-a stricat și el. Curtea e plină de electrocasnice defecte, iar la fântână atârnă un ceas de perete. Nici el nu merge, dar nea Costelică nu se îndură să-l arunce. O să roage pe cineva să-l dreagă.
Nea Costelică are nevoie de un reșou, de o bicicletă nouă, de alimente, de haine groase, de un gând bun, să nu mai fie cel mai singur dintre pământeni.
Cei care vor să-l ajute pe Constantin Voinac pot scrie un mail la adresa ajutacopiii@ringier.ro sau pot dona bani în conturile deschise la Raiffeisen Bank de Fundația Ringier, precizând la detaliile de plată numele familiei ajutate. În acest caz, Costel Voinac:
RO29 RZBR 0000 0600 1552 6176- RON
RO02 RZBR 0000 0600 1552 6177- EURO
CITEȘTE ȘI:
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_2cd96b6319e816b58293904327875020.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a57a217653c94b9e5283595ea068becb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_539861709a48493e45c2b234ee9829bc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4e73cd218a1107f4950fa62dbc2e9206.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e2dc9ebbe64267a518ed88a0aa1e8d74.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0ce8a0f7aa85e3dfb6b0a2d15e04cd6c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_ea48cdb728b4d42e7dd54c8453713add.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_86304c9220e533779ee4353343ab1543.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_36b135ac6424bc9f4169fdc79251f506.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_97f426954d38eb6034633aae538f8339.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_8dacdaeca23bbd0a3bfdd3f8e159682f.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_4574cf0a55c4b09eeef6ccb9b7d30200.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_7e936fdbb4a25bd9ec923675e0e29a95.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_032ace652625d0c873d399401f9d1ee4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_86ab12369ac6b86fa00c5064e12324e2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_b300e57ca2b531de91ff19e98f2e7b7b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_36909b0c8d06d1c07c1a5eae7e8992c2.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_380c2cb8d4eee4157a81133a65b485ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_5eaac5dd5a1a170321f29e0f20fe3e9d.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/870x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2018/11/img20181114161432.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_ee0474c464a0710137e1581d11967fac.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_3463a5387082c3dbd01c18264d64ba5b.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/70308460015215041293342896004123456715801864n.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/supa-cu-galuste.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_3321cd2007cdd7d785927a02e647b5e0.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_7de4a961b72ad455665e0ba3cbce935a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/jocul-cuvintelor-cu-dan-negrukanal-d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/andreea-marin-v.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_ca80998db4a3dfcb9ab1fc8fea601b0f.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_e05e8dba15f5992ed30b82005e8d8610.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/cristian-tudor-popescu-si-a-enervat-cititorii-dupa-ce-a-spus-ca-nicusor-dan-este-prost-si-inapoiat-mintal-e1772831843707.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/01/hepta4770859.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/race-for-the-cure.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/benzinarie-grecia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/horoscop-23-mai-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tren-supraaglomerat-in-elvetia-scaled-e1779458903606.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/geanta-bebelusului.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-se-aude-un-bazait-in-prize-sau-intrerupatoare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/usa-cuptorului.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/visezi-zebra.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/alegeri-parlamentare-armenia-profimedia-1097433042-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/drona-ruseasca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/mamaia-constanta-1910-profimedia-0117556514-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/elicopter-smurd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/slugarnicie--foto-ilustrativ-shutterstock1147812536.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-nicusor-dan-are-un-an-de-mandat-si-nu-a-schimbat-sefii-sri-si-sie--ludovic-orban-este-impachetat-de-serviciile-secrete-e1778474160433.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/sondaj-parlamentare-psd-pnl-aur.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/transparenta-banilor-ong-urilor--foto-ilustrativ-shutterstock-gemini2.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.