Cântăreţul vienez, pe numele său real Johann Holzel, s-a născut la 19 februarie 1957 şi a devenit, în anii 80, unul dintre cele mai mai staruri ale muzicii pop. Hituri ca "Der Kommissar", "Rock me Amadeus", "Vienna calling" sau "Jeanny", cap de listă în orice discotecă, l-au ajutat pe Falco să vândă numai puţin de 35 de milioane de albume în întreaga lume.
Perioada de glorie s-a încheiat înainte de 1990, chiar dacă Falco încercase o revenire, deloc bine primită, cu albumul "Nacthflug".
Din nefericire, Falco a revenit în atenţia lumii cu moartea sa prematură, survenită cu două săptămâni înainte ca el să împlinească 41 de ani.
La 6 februarie 1998, austriacul, aflat în Republica Dominicană, s-a ciocnit cu jeep-ul său de un autobuz, decedând pe loc. La mai puţin de o lună de la moartea sa a apărut albumul "Out of the dark (Into the light)", iar single-ul "Out of the dark" a urcat în topurile muzicale de pretutindeni.


















