Hugh Hefner s-a decis: divorţează pentru că a fost înşelat de nevastă

Tăticul Playboy, Hugh Hefner, vrea să divorţeze cu orice preţ de soţia lui, Kimberly Conrad. Chiar dacă aceştia nu mai sunt împreună de 11 ani, abia acum Hefner s-a decis să pună punct mariajului său.  Fondatorul revistei Playboy mărturiseşte că a stat până acum căsătorit cu frumoasa Kimberly, doar de dragul celor doi copii pe care îi au împreună.

"Când ne-am separat,  aş fi fost fericit să obţin divorţul.  Am rămas căsătorit doar pentru copii, la cererea ei", a declarat Hefner pentru TMZ.com.

Lucrurile s-au schimbat în momentul în care fostul iepuraş,  Kimberly Conrad l-a dat în judecată pe Hefner pentru că a vândut celebra Playboy Mansion, pe care o deţineau împreună, în schimbul căreia a obţinut 18 milioane de dolari.  Supărat că afacerile i-au fost afectate de criză şi că soţia sa i-a cerut 5 milioane de dolari din banii obţinuţi din vânzarea reşedinţei,  tăticul Playboy a  început să vorbească despre infidelităţile soţiei sale. El susţine că aceasta l-a înşelat încă de la începutul mariajului, dar cu toate acestea şi-a plătit toate obligaţiile prevăzute în înţelegerile pre şi post-nupţiale pe care le-a avut faţă de ea.

„Am fost excesiv de generos cu ea, chiar dacă m-a înşelat de la început", a declarat Hefner .

 În vârstă de 83 de ani, magnatul a intentat divorţ pe 4 septembrie şi a cerut înstanţei să stabilească o pensie alimentară de 20.000 de dolari pe lună. Ei susţine că fostei soţii, în vârstă de 47 de ani nu o să-i mai dea niciun ban, deoarece de când s-au separat şi până în prezent i-a plătit acesteia circa 12 milioane de dolari.

Votează articolul!

micapublicitate.ro
 
ziare powered by Distinct New Media