Mai mulţi angajaţi ai poliţiei financiare din Italia au descins ieri la sediul din Roma al agenţiei de rating Standard & Poor's din Peninsulă,după ce au primit informaţii că analiştii ar manipula piaţa financiar-bancară.
Potrivit presei locale citată de Antena 3, verificarea unor materiale şi a calculatoarelor s-a desfăşurat în cadrul anchetei deschise împotriva Standard & Poor's, acuzată de „manipularea pieţei prin difuzarea de predicţii false, lipsite de temei şi nesăbuite”. Cei şase acuzaţi - trei analişti ai Standard & Poor's, unul de la Moody's, precum şi avocaţi ai celor două agenţii în Italia,ar fi divulgat informaţii confidenţiale în „lunile mai, iunie şi iulie 2011, ceea ce a dus la consecinţe negative cu privire la situaţia economico-financiară şi bancară a ţării”, spun anchetatorii italieni.

















