Adelina Pestrițu a împlinit astăzi frumoasa vârstă de 29 de ani. Încă de la miezul nopții, fosta prezentatoarea TV a fost surprinsă cu o petrecere surpriză pusă la cale de iubitul ei, Speak, și de câțiva prieteni.
Deși totul a început perfect, sărbătorita a constatat că sănătatea îi joacă feste. “Mă simt foarte bine, mă simt în formă, atât că m-a luat așa o răceală, nu știu de unde m-am pricopsit cu ea. M-am trezit cu ochii foarte roșii și sunt un pic cu frisoane și cred că, în curând, cu febră, dar e ok, ignorăm. Ziua asta chiar nu o să o strice nimeni cu nimic”, a declarat, pentru Libertatea, Adelina Pestrițu. Weekendul trecut, vedeta s-a sărbătorit la munte, în avans, și alături de familie.
De ziua ei, Adelina Pestrițu a fost prezentă la evenimentul Adinei Buzatu, buna ei prietenă. Bruneta nu a fost însoțită de iubitul ei, Speak, care se afla la studio. Cu această ocazie, bruneta ne-a dezvăluit dorințele pe care și le-a pus de ziua ei. “Pe plan personal sunt foarte fericită și împlinită, cred că singurul lucru care ne lipsește ar fi un copil sau doi, de ce nu? Pe plan profesional sunt câteva lucruri. Cred foarte mult în forțele mele și în Dumnezeu și știu că mă va ajuta, iar ceea ce mi-am propus pentru anul acesta, cu siguranță se va îndeplini. Nu accept altfel”.