Sărbătoare mare în familia Andreeei Bănică. De Paște, fiul ei împlinește 5 luni

Comentează

Sărbătoare mare în familia Andreeei Bănică. Vedeta petrece alături de familia ei, în noua formulă, de patru, iar fiul ei, Noah împlinește 5 luni chiar în ziua de Paște.

Andreea Bănică este căsătorită de ani de zile cu Lucian, împreună cu care are doi copii, o fetiță Sofia și un băiețel, Noah, care a venit pe lume în noiembrie anul trecut.

După mulți ani în care a avut concerte de sărbătorile pascale, vedeta petrece anul acesta alături de frumoasa ei familie.

Artista este cu atât mai fericită cu cât este primul Paște pe care îl petrece în formulă completă de patru, iar băiețelul ei împlinește 5 luni chiar în ziua de Paște.

Arhiva foto

Sărbătoare mare în familia Andreeei Bănică. "Toată viața mi-am dorit să fac sărbătorile acasă"

Arhiva foto

Pe blogul său, Andreea Bănică a vorbit despre cum petrece Paștele anul acesta.

"Când eram acasă, la părinți, știu că ne pregăteam cu 3 zile înainte de Paște. Mama făcea piața, iar pe mine mă trimitea după pâine și borș, pentru ciorba de miel (dar nu ajungeam cu tot borșul acasă, pentru că îl beam pe drum). Seara mergeam la biserică și cântam în corul bisericii. Eram tare serioasă în biserică; stăteam până se termina slujba, ajungeam super obosită acasă. Dimineața luam masa cu părinții și sora mea, apoi îmi făceam gentuța cu multe bunătăți, luam casetofonul cu baterii, păturica, bicicleta și o tuleam în pădure cu prietenii, să sărbătorim Paștele între copii. Am niște amintiri foarte frumoase din acea perioadă.După ce mi-am început cariera muzicală au fost mulți ani în care nu am știu ce înseamnă Paște, Crăciun sau zi onomastică. De ce? Fiindcă eu munceam… și munceam mult. Au fost multe nopți și zile pe care le-am pierdut pentru meseria mea și pentru oamenii pe care îi iubesc atât de mult.Citește și:   Peripeții din a doua zi cu bebe: de ce ți-e frică nu scapiToată viața mi-am dorit să fac sărbătorile acasă și iată că anul acesta am ajuns unde mi-am dorit: pot să mă bucur de ceea ce am și să prețuiesc fiecare clipă petrecută în sânul familiei. Ieri am vopsit ouăle împreună cu Sofia. Am făcut 30 de ouă roșii singură, cât Sofi era afară la joacă. A venit târziu, cu mânuțele murdare de praf, dar cu gândul că o să vopsească ouă.S-a spălat fuga pe mâini, și-a ales ouăle și culorile pe categorii și uite așa, aseară pe la nouă, Sofia vopsea ouă cu tăticul ei.  Lui Andreiuț, pentru că așa își alintă ea frățiorul, i-a vopsit cel mai mic ou cu mov și i-a lipit abțibild de diferite modele și culori. Pentru mine a făcut unul tot mov, lui Lucian i-a vopsit cu verde, iar bonei i-a făcut unul galben. A păstrat două și pentru bunicii ei. Era așa fericită că le-a făcut cu mânuța ei. După ce a terminat de vopsit s-a suit în pat, lângă Noah Andrei și a adormit fericită în aproximativ trei miunte.Vom merge la împărtășit și spovedit, la slujba de înviere, să luăm lumină, apoi aducem acasă, ciocnim un ou și mâncăm cozonac. De obicei cumpăr multe lumânări pe care le aprind în diverse locuri prin casă și afară, așa că vom avea multe luminițe aprinse peste tot. În a doua zi de Paște, dacă o să fie vremea frumoasă, vom scoate masa pe iarbă, în grădina cu flori, vom aranja ca de sărbătoare, vom ciocni ouă roșii făcute de mine și ouă colorate făcute de Sofi.Ne vom aștepta nașii, sora și nepoțica și pe Jorge alături de familie, cu pască, cozonac, ouă umplute, salată beauf, ciorbă de miel și de curcan, ciocolată de casă și tort de mere. Sigur o să ne treacă pragul și niște vecini simpatici care vor să ciocnească un ou cu noi și pe care îi așteptăm cu drag.Va fi primul Paște în formula nouă, alături de micuțul Noah, care va împlini 5 luni în ziua de Paște, deci va fi pentru noi o dublă sărbătoare.Pentru mine, cele mai frumoase sărbători sunt acasă, în familie, cu cei dragi apropiați nouă, cu liniște și pace în suflet!Christos a înviat! Să aveți parte de fericire și multă sănătate", a afirmat Andreea Bănică, care și-a donat părul în memoria mamei sale răpuse de cancer.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Colaj cu două fotografii în care apare blocul distrus de o explozie, în cartierul Rahova din București, pe 17 octombrie 2025.
17 sept.
Lucrările de punere în siguranță a blocului care a explodat în Rahova încep pe 21 septembrie. Muncitorii vor fi însoțiți permanent de anchetatori
Un nou exercițiu de mobilizare MOBEX 2026 a avut loc în Suceava, Botoșani și Neamț. Foto: Ministerul Apărării Naționale, România
17 sept.
Exercițiu masiv de mobilizare în Suceava, Neamț și Botoșani: sute de rezerviști au fost chemați în poligon pentru trageri și instrucție. Urmează București și Ilfov
MONDEN
Ana Maria Mocanu
17 sept.
Ce proceduri estetice și-a făcut Ana Maria Mocanu după „Asia Express”: „Foarte mulți oameni m-au criticat”
Irinel Columbeanu
17 sept.
Irinel Columbeanu a scăpat de datoria de 5.000 de euro la azil! Cine i-a plătit toate restanțele
POLITIC
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
17 sept.
Dominic Fritz, mesaj după nominalizarea lui Siegfried Mureșan: „Suntem pregătiți să găsim puncte de compromis chiar și cu PSD”
Siegfried Mureșan și Ilie Bolojan. Foto: Hepta
17 sept.
Prima reacție a lui Ilie Bolojan după ce Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan premier: „Misiunea nu este una ușoară”
Ultimele știri
17 sept.
Români prinși la furat de biciclete în Austria: dispozitivele care i-au dat de gol
17 sept.
5 știri - Filme și seriale: Lioness revine, Netflix prezintă cazul Lizzie Borden, iar Adela Popescu joacă în două premiere
17 sept.
Un bărbat a murit în București după ce a intrat cu motocicleta pe care o conducea fără permis într-un gard
17 sept.
Misteriosul câștigător la loterie este căutat de toată lumea. Mai are doar o zi la dispoziție pentru a revendica 1.000.000 de lire sterline
TRENDING
17 sept.
Bani în plus la pensie din al 13-lea salariu și ore suplimentare: când sunt recunoscute automat și când ai nevoie de adeverințe
17 sept.
Tragerile loto din 17 septembrie 2026. Report de peste 1,48 milioane de euro la Loto 6 din 49
17 sept.
Horoscop 18 septembrie 2026. Balanțele este bine să separe mesajul de felul în care le este transmis, chiar dacă nu le convine
Mc Donalds Drive-thru
17 sept.
În 1985, în Europa apărea una dintre cele mai cunoscute invenții ale americanilor, care se găsește acum în fiecare oraș mare
Leopardus tilcayo trăind în captivitate la refugiul de animale La Senda Verde din Nor Yungas, Bolivia „Tigrino” a dus la descoperirea noii specii de feline. Sursă foto: Paola Nogales-Ascarrunz.
17 sept.
Cercetătorii au identificat o nouă specie de pisică pentru prima oară în 100 de ani: „E mai mică decât cea de casă”
O familie din Serbia a investit 300000 de euro într-o plantație de nuci
17 sept.
Afacerea cu un singur soi de fructe cu care o familie vrea să dea lovitura: a investit 300.000 de euro în 5 hectare
Pictura lui Monet, scoasă la licitație la Paris
17 sept.
Pictura uriașă pe care Monet a ținut-o ascunsă, scoasă la licitație pentru o sumă-record la Paris
Cu o coajă ce amintește de pielea solzoasă a unui șarpe, salak, cunoscut și ca „fructul șarpelui”, este un fruct tropical originar din Indonezia și Malaezia. Sursă foto Shutterstock
17 sept.
Salak, fructul cu coajă ca de șarpe și pulpă crocantă. Unde crește și cum se consumă
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Vedere aeriană asupra ochiului unei furtuni tropicale, uragan
17 sept.
Care este diferența dintre un uragan, un taifun și un ciclon
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Silvia Lungu a dispărut fără urmă în timpul unei vacanțe în Grecia. Sursă foto: Facebook /Mara Bubu.
17 sept.
O româncă a dispărut fără urmă în timpul unei vacanțe în Grecia. Mobilizare de forțe pentru găsirea Silviei Lungu, unde a fost văzută ultima dată
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
17 sept.
Jandarmeria a reținut alte cinci persoane după violențele de la protestul oierilor din Piața Victoriei, iar amenzile au depășit 66.000 de lei
Judecătoarea Ionela Tudor, cunoscută pentru cuvintele „m-a sunat Lia”, a făcut cerere de ieșire la pensie la începutul anului 2026
17 sept.
Ionela Tudor revine în magistratură: fosta șefă CAB, cunoscută după episodul „m-a sunat Lia”, va câștiga mai puțin decât pensia de 30.000 de lei
O barca rasturnata in kefalonia, septembrie 2026
17 sept.
Un român de 45 de ani a fost găsit mort pe o plajă din Poros, după ce dispăruse în apele Mării Ionice, în Kefalonia
Siegfried Mureșan ocupă funcția de vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European și este vicepreședinte al Partidului Popular European la nivel pan-european. Foto: Hepta
17 sept.
Siegfried, vrei? Da, accept. Cota ridicolului a atins nivel apocaliptic
Nicușor Dan.
17 sept.
Calculele din spatele desemnării făcute de președintele Nicușor Dan
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
16 sept.
Criza din agricultură nu a început pe 15 septembrie - și nu se termină cu ea
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor