Doctorul care a operat-o pe Nicoleta Luciu: "Silicoanele ei se pot strica doar prin împuşcare"

Comentează

La începutul acestui an, Nicoleta Luciu a apelat la ajutorul medicului estetician, căci, după naşterea tripleţilor Kim, Kevin şi Karoly, bustul ei îşi pierduse din fermitate. Cum vedeta a acceptat să intre în ringul de dans la emisiunea “Dansez pentru tine” de la PRO TV, ediţie care va debuta la sfârşitul lunii octombrie, s-a pus problema dacă nu cumva riscurile sunt prea mari.

În timp ce alţi medici esteticieni privesc cu scepticism participarea ei la acest concurs, doctorul Kasem Abu Bakr (foto) e liniştit: “Nicoleta s-a refăcut complet după operaţie. Şi nu s-a dus de capul ei la emisiune. Înainte de a lua această decizie, mi-a cerut părerea, căci nu voia să ajungă din nou pe masa de operaţie. Nicoleta poate să se manifeste în orice fel de sport, să facă ce mişcări vrea, că nu-i va fi afectată operaţia. Implanturile au garanţie pe viaţă. Dacă va fi lovită accidental, o va durea la fel ca şi pe femeile cu sâni naturali”, ne-a declarat doctorul.
El a explicat, într-o notă de umor, doar în ce condiţii sânii frumoasei brunete vor avea de suferit: “Implanturile mamare vor fi afectate doar prin împungere directă cu un obiect contondent ascuţit sau prin împuşcare”.

Nu-i obligatorie bustiera

Doctorul Kasem Abu Bakr nu e deloc de acord cu colegul său de breaslă, dr. George Ciolacov, care a declarat ieri, pentru Libertatea, că Nicoleta trebuie să poarte obligatoriu o bustieră care să-i susţină sânii: “Nu se pune problema purtării unei bustiere din motive medicale. Doar dacă vrea ea, pentru confortul personal. Implanturile sunt puse parţial sub muşchi, parţial sub glandă, aşa că ele se susţin pe cutia toracică şi nu afectează coloana pacientei”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cătălin Cherecheș INSTANT NADLAC EXTRADARE CHERECHES 04 INQUAM Photos Cornel Putan
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
MONDEN
Simona Halep și Dorin Mateiu | sursa foto: Profimedia Images
14:57
Presa din Spania, anunț despre relația dintre Simona Halep și Dorin Mateiu: „Eliberarea unei regine a tenisului”
Mirela Vaida
14:23
Mirela Vaida, din nou amenințată cu moartea. Prezentatoarea TV a depus plângere penală: „Am copii la școală care au aflat de la alți copii”
POLITIC
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
LiveText
15:00
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu încheie la UDMR prima zi de discuții
Sorin Grindeanu a prezentat condițiile PSD pentru susținerea guvernului Luca Niculescu. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13:40
PSD anunță că nu va vota Guvernul Niculescu dacă PNL și UDMR nu intră în coaliție. Sorin Grindeanu: „Să dea dovadă de maturitate politică”
Ultimele știri
15:42
Ilie Bolojan, după negocierile cu Luca Niculescu: „PNL nu intenționează să participe în acest guvern”, dar „este deschis să acorde un vot de instalare”
15:35
5 știri - Filme și seriale: Când ajunge „Teambuilduing 2” la cinema | În ce thriller va juca Ben Affleck în rol principal
15:29
Un sibian de 91 de ani a cărat pământ și gunoi de grajd cu Trabantul ca să-și facă o grădină. Copiii care veneau noaptea la furat de căpșune i-au schimbat viața pentru totdeauna: „Asta e averea mea. O avere care nu se poate cumpăra”
15:22
Un nou atac cu cuțitul într-o școală din Polonia: o femeie a fost ucisă, iar directorul și un profesor au fost răniți de un fost elev de 15 ani
TRENDING
05:30
Ce conțin pungile de 5 kilograme pe care un mare retailer le vinde cu 3 euro și unde este disponibil proiectul
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește