Irinel și Monica, împreună de Ziua Marinei! Merg să vadă parada militară de la Constanța

14 august 2014 17:33

Monica Gabor l-a anunţat pe fostul său soţ, Irinel Columbeanu, că primul lucru pe care-l va face de la sosirea sa în ţară va fi acela de a petrece cât mai mult timp cu Irinuca. Dat fiind faptul că micuţa se află pe Litoral, ea a acceptat să-i facă o vizită la resortul în care e cazată cu tatăl ei. Cu această ocazie, omul de afaceri i-a lansat şi o invitaţie, urmând ca Moni să-i dea răspunsul în cursul zilei de astăzi.

Constănţenii sau turiştii aflaţi pe litoralul românesc s-ar putea să aibă parte, astăzi, de o mare surpriză. Să-i vadă împreună, după ani buni, pe Monica Gabor şi pe fostul său soţ, Irinel Columbeanu.
Nu, cei doi nu s-au împăcat, doar au decis de comun acord să divorţeze. Au ajuns însă să aibă o relaţie cât se poate de civilizată, mai ales că au împreună o minunăţie de fetiţă, în vârstă de şapte ani. Din acest motiv, omul de afaceri i-a lansat actualei iubite a milionarului chinez, “Mr. Pink”, invitaţia de a petrece împreună astăzi, de Ziua Marinei, când pe Litoral vor avea loc, de dimineaţă până seara, multe evenimente.
“Eu voi fi prezent la Ziua Marinei. Dacă va dori să vină, eu o invit şi pe Monica. Nu ştiu însă ce program şi-a făcut. Nu am mai vorbit cu ea de ceva timp, m-a anunţat doar printr-un mesaj că vrea să vină la mare, ca s-o vadă pe Irina, imediat ce va sosi în ţară”, a mărturisit Irinel Columbeanu pentru Libertatea.
Altfel, Monica este aşteptată zilele acestea la Bacău, de întreaga sa familie, pentru parastasul mamei sale, care a decedat anul trecut, la sfârşitul lunii august, într- un accident.

Comentarii