Bucătarul francez Thierry Lassala a fost găsit mort în Munții Pirinei. Bărbatul avea 53 de ani și era căutat, de aproape o săptămână, de familie și prieteni. Era unul dintre cei mai apreciați bucătari din Franța.
Cauzele decesului lui Thierry Lassala nu sunt cunoscute, conform lci.fr.
Dispărut la data de 24 octombrie, bărbatul de 53 de ani a fost găsit după șase zile. Participase la o vânătoare de rațe și ultima dată vorbise luni la telefon cu fiii săi.
Lasala deținea un restaurant celebru în Paris și își făcuse ucenicia la mai multe restaurante prestigioase, notate cu trei stele în catalogul Michelin.