Cum a murit, din motive necunoscute, bărbatul torturat anul trecut de polițiștii de la Secția 16. Ultimele ore, reconstituite de tatăl lui și semnele de întrebare ale acestuia

Comentează
Arhiva foto

Într-un interviu pentru Libertatea, Ghiorghe Ghiorghe povestește cum a aflat despre moartea fiului său, Mihai Ionuț, respinge informația apărută în presă că acesta ar fi avut o problemă cu drogurile și susține că cei de la INML nu au putut stabili cauza morții. În plus, îi transmite ministrului de interne, Lucian Bode, că vrea scuze publice, nu prin telefon, pentru că a spus că fiul său suferea de o boală incurabilă, când, de fapt, era vorba de cealaltă persoană agresată de polițiști.

  • Mihai Ionuț Ghiorghe (38 de ani) a murit vineri, 26 martie, din cauze necunoscute, într-un apartamentul unui prieten din cartierul bucureștean Rahova.
  • Tatăl acestuia povestește că fiul său se simțea rău, că lăsase în mod straniu ușa descuiată și cheia acasă când plecase la amicul său, iar odată ajuns acolo a început să vomite sânge
  • Parchetul a deschis un dosar de moarte suspectă.
  • În urmă cu două săptămâni, și cealaltă victimă care i-a acuzat pe polițiștii de la secția 16 de tortură, Teodor Nicolae Gheorghe, 51 de ani, a încetat din viață, ziarul Adevărul scriind că suferea de o boală incurabilă.
Mihai Ionuț Ghiorghe povestea la începutul lunii cum a fost torturat de mai mulți polițiști de la Secția 16 în toamna anului trecut. Vineri, 26 martie, a fost găsit mort

Libertatea: Domnule Ghiorghe, cum ați aflat de moartea fiului dumneavoastră?

Ghiorghe Ghiorghe:
Eram la țară, în grădină, făceam treburile gospodărești de primăvară. Și am primit un telefon de la cumnata mea, care m-a întrebat ce fac și unde sunt. Și apoi mi-a spus: „Ia loc pe scaun, că vreau să îți dau o veste care nu este bună”. Zic: Ce s-a întâmplat? „Păi, să știi că a murit Ionuț”. Săptămâna asta urma să mergem la doctorul de familie, să-i facem control în părțile unde îl durea. Îl dureau ficatul și spatele, adică zonele moi, unde a fost bătut cu picioarele. Și capul.

- Adică, după ce a fost bătut în septembrie 2020?

- Sigur că da. Începuseră să îl doară organele interne. Și sâmbătă, la ora 1.00 și un pic, am aflat că băiatul meu a murit. Că a murit la un prieten. Când a venit mama lui, a găsit ușa descuiată, cheile nu erau puse la locul lor, rucsacul era deschis pe toate compartimentele, ceea ce el nu făcea niciodată, adică el își lua rucsacul și încuia ușa.

- Și cheile unde erau?

- Erau puse într-un alt loc față de locul în care noi le punem, adică în cârligul unde punem noi cheile când intrăm în casă, să nu le pierdem.

„Nu mi s-a permis să văd imaginile de pe camerele de supraveghere, deși inițial mi s-a promis”

- Deci, a plecat de acasă fără chei?

- Da, iar asta ne surprinde. Și acum, o să mergem cu discuția mai departe. Acum două zile (n.r. - sâmbătă), am vorbit cu administratoarea care gestionează camerele de luat vederi și am rugat-o să îmi arate și mie imaginile din ziua de joi și până vineri la ora 22.00.

- Și cum a reacționat?

- A zis că nu este nicio problemă, chiar m-a întrebat dânsa între ce ore am nevoie. Și a spus că nu este nicio problemă și că mă ajută. Iar apoi, când am cerut să văd imaginile, a zis să nu mă supăr, dar… Și nu mi-a mai răspuns la telefon. Eu i-am trimis mesaj, rugând-o să mă sune. A citit mesajul și nu a sunat.

- Ce ați aflat despre fiul dumneavoastră, ce s-a întâmplat vineri?

- A încercat să mănânce acasă la el, apoi și-a sunat prietenul că se simte rău. A ajuns acolo și zice „Mi-e rău”. L-a culcat prietenul ăsta în pat și a sunat la Salvare, că începuse să vomite puțina mâncare pe care o mâncase. Apoi a început să vomite mult sânge. A venit salvarea SMURD, a încercat să îl resusciteze, dar deja murise. Prietenul la care a murit mi-a spus asta. Iar mâncarea era la el acasă, neterminată.

„Și prietenul poate fi cumpărat”

- Deci, ca să reconstituim filmul, băiatul a plecat de acasă singur la acel prieten?

- Nu știm! Nu știm! Pentru că și prietenul ăla poate fi cumpărat.

- Îl știți pe acel prieten?

- Da, îl știu, sigur. Am tot căutat să le desfac prietenia. I-am și zis băiatului să își caute alți prieteni. Și i-am mai spus băiatului, l-am pus în gardă, că dacă a intrat în conflict cu Poliția, oricând i se poate întâmpla ceva. Și prin prietenii lui. Eu am cerut să vină criminaliștii. Eu nu știu cine a venit la el și de aceea am cerut și imaginile de pe camerele de supraveghere.

Și încă ceva, criminaliștii nu au venit nici până acum. Nici până în momentul de față nu a venit echipa de criminaliști. Ghiorghe Ghiorghe, tatăl lui Mihai Ionuț Ghiorghe:

„Raportul INML scria că decesul este din cauză neprecizată”

- Ministrul de interne a spus că fiul dumneavoastră avea o boală incurabilă, care este adevărul?

- I-am cerut să își ceară în mod public scuze, băiatul meu nu a suferit de nimic, fișa lui medicală se află la medicul de familie. Cineva de la Poliție a sunat și mi-a spus că ministrul își cere scuze, că nu așa a vrut să spună. Și eu i-am răspuns să nu îmi ceară mie scuze telefonic, eu i-am cerut domnului ministru să își ceară scuze la televiziuni, cum tot la televiziuni a spus ce a spus. Și încă ceva, concluziile INML-ului nu veniseră la acel moment, băiatul era la autopsie. De unde știa domnul ministru că băiatul suferea de boală incurabilă și că noi nu vrem să se știe acest lucru?

- Bun, ce spune raportul INML? Care a fost cauza decesului?

- Decesul, din cauză neprecizată. Și am întrebat cum e posibil dacă desfaci un om și vezi că nu prea mai are sânge, nu scrii nimic în certificatul de deces? Și mai scria acolo că în 6 luni vin rezultatele toxicologice. Păi, în 6 luni poți să scrii orice. Plus că și celălalt care a fost bătut (n.r. - de polițiști, în septembrie 2020) a murit acum două săptămâni, de plămâni. A avut cancer la plămâni, Poliția a spus.

- Dumneavoastră îl știați pe cel care a murit acum două săptămâni?

- Îl știu, domn'e, că venea aici, erau prieteni. Un om amărât, dar educat. Era inginer.

Vrea să ajungă în audiență la premierul Florin Cîțu și la președintele Klaus Iohannis

- Este adevărată informația din spațiul public că fiul dumneavoastră era sub influența unor substanțe interzise?

- Sunt acuzații pentru a-l discredita. Într-adevăr, pe la 18 ani, când era la liceu, mai fuma câte o țigară. Dar încoace, când i-au venit copiii, nu s-a mai ținut de prostii, se liniștise. Avea doi copii minori. Dar să știți că mi-am propus un lucru.

- Ce anume?

- Nu știu prin ce metode, dar vreau să ajung în audiență și la premierul României, chiar dacă zice că nu își pierde el vremea pentru o viață, și la președinte. Și nu mă voi lăsa. Și dacă nu, merg la forurile internaționale. Lupt pentru băiatul meu.

„Îmi este teamă, dar merg până în pânzele albe”

- Spuneți-mi, vă este teamă?

- Îmi este. Dar ținând cont că am 70 de ani, merg până în pânzele albe.

- Aveți un mesaj de transmis?

- Aș vrea să mă privească oamenii aceia în ochi (n.r. - polițiștii de la Secția 16 acuzați că i-au bătut fiul). Să mă privească în ochi și să îmi spună și mie de ce au făcut așa. L-au încătușat, l-au urcat în mașină, au ajuns cu el pe câmp și l-au bătut, au dat cu picioarele în el. De ce atâția inși să lovească un om cu cătușele la mâini, să îl bată cu picioarele? Nu îi urăsc, dar detest felul lor de a fi. Și întrebarea este: de ce au făcut-o?

Nouă polițiști de la Secția 16, cercetați penal

Nouă poliţişti de la Secţia 16 din București sunt cercetați penal pentru lipsire de libertate în mod ilegal, tortură, respectiv complicitate la tortură, după ce pe 1 septembrie anul trecut ar fi bătut și sechestrat doi bărbați care le reproșaseră că nu poartă mască, deși erau obligați să o facă. Oamenii legii făceau parte dintr-un filtru de poliţie organizat în zona străzii Calea Şerban Vodă din Bucureşti.

Foto: Adevărul

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
MONDEN
Cezar Ouatu si fetita lui
14:10
Cezar Ouatu a vorbit despre botezul fetiței sale, Serena. „Pentru mine contează creştinarea şi tot ce se întâmplă în acele momente”
Burlacii - Foc în Paradis
Exclusiv
14:01
Primele imagini de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Tensiuni, lacrimi și momente intime în noul show de la PRO TV
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
14:28
Un think-tank apropiat de Donald Trump laudă apropierea României față de SUA: 30 de ani de linie pro-occidentală, de la Emil Constantinescu la Nicușor Dan. Ce reproșează totuși raportul
14:27
Trump susține că pompierii l-au dus la adăpost după atacurile de la 11 septembrie, deși nu a fost la World Trade Center: „M-au ridicat și au fugit cu mine”
14:25
Răsturnare de situație chiar înainte de lansarea Apple: cum se numește de fapt primul iPhone pliabil și prețul uriaș la care ajunge
Exclusiv
14:22
Mona Segall, detalii din culisele Asia Express 2026. Cine este echipa care a primit a doua șansă, după ce anul trecut a ratat startul
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
O grădină îngrijită cu gazon verde și pomi fructiferi plini de mere roșii, având în fundal case
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală