Descoperire uluitoare lângă Ploiești! Colier vechi de 5.000 de ani găsit într-un mormânt

Comentează

Poate fi cea mai spectaculoasă descoperire făcută de arheologi în România. Vorbim despre un mormânt vechi de aproximativ 5.000 de ani, găsit de arheologi lângă Ploieşti.

Unicitatea descoperirii constă în faptul că la gâtul scheletului, perfect conservat, se află o bijuterie cum nu a mai fost vreuna găsită până acum. Colierul făcut din perle tubulare de caolin şi cupru, este perfect conservat.

Descoperirea a fost făcută de arheologii Muzeului de Istorie din Ploieşti. Mormântul vechi de mii de ani a fost descoperit pe când se efectuau lucrări de extindere a unui drum de acces din Centura de Vest a Ploieştiului. Atât poziţia scheletului, culcat pe partea stângă, dar mai ales bijuteria preţioasă pentru acele vremuri, vorbesc despre rangul superior în societate al celui îngropat acolo.

Arhiva foto

Nu este singurul mormânt extrem de vechi descoperit în zonă, însă nicăieri nu a mai fost găsită o astfel de bijuterie spectaculoasă şi perfect conservată. Osemintele vor fi prelevate cu atenţie de arheologi, apoi supuse unor analize antropolgice cu carbon 14. Asta pentru a se stabili cu exactitate vechimea mormântului, dar şi vârsta şi sexul scheletului găsit.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Silvia Lungu a dispărut fără urmă în timpul unei vacanțe în Grecia. Sursă foto: Facebook /Mara Bubu.
17:11
O româncă a dispărut fără urmă în timpul unei vacanțe în Grecia. Mobilizare de forțe pentru găsirea Silviei Lungu, unde a fost văzută ultima dată
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
16:34
Jandarmeria a reținut alte cinci persoane după violențele de la protestul oierilor din Piața Victoriei, iar amenzile au depășit 66.000 de lei
MONDEN
Irinel Columbeanu
18:16
Irinel Columbeanu a scăpat de datoria de 5.000 de euro la azil! Cine i-a plătit toate restanțele
Mihai Gadea si Oprah Winfrey, revedere la București
17:00
Ce a dezvăluit Mihai Gâdea după revederea cu Oprah Winfrey la București: „Unul dintre marile ei daruri”
POLITIC
Siegfried Mureșan ocupă funcția de vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European și este vicepreședinte al Partidului Popular European la nivel pan-european. Foto: Hepta
18:33
Reacții din lumea politică după nominalizarea ca premier a lui Siegfried Mureşan
Sorin Grindeanu
17:51
Sorin Grindeanu a anunțat că PSD va decide luni dacă-l susține pe Siegrfied Mureșan: „Am luat act cu surprindere și dezamăgire de propunerea președintelui Nicușor Dan”
Ultimele știri
19:22
Lucrările de punere în siguranță a blocului care a explodat în Rahova încep la 21 septembrie. Muncitorii vor fi însoțiți permanent de anchetatori
19:15
Exercițiu masiv de mobilizare în Suceava, Neamț și Botoșani: sute de rezerviști au fost chemați în poligon pentru trageri și instrucție. Urmează București și Ilfov
Exclusiv
19:14
Cum se explică decizia președintelui Nicușor Dan de a-l propune pe Siegfried Mureșan pentru postul de prim-ministru: „Nu este o soluție foarte convingătoare”
19:04
Ce proceduri estetice și-a făcut Ana Maria Mocanu după „Asia Express”: „Foarte mulți oameni m-au criticat”
TRENDING
10:09
Bani în plus la pensie din al 13-lea salariu și ore suplimentare: când sunt recunoscute automat și când ai nevoie de adeverințe
07:00
Tragerile loto din 17 septembrie 2026. Report de peste 1,48 milioane de euro la Loto 6 din 49
InterviuExclusiv
13:43
Cât are pensia Serghei Mizil: „Toată ziua stau în vacanță”
Cu o coajă ce amintește de pielea solzoasă a unui șarpe, salak, cunoscut și ca „fructul șarpelui”, este un fruct tropical originar din Indonezia și Malaezia. Sursă foto Shutterstock
18:44
Salak, fructul cu coajă ca de șarpe și pulpă crocantă. Unde crește și cum se consumă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
18:30
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
Unul dintre creatorului serialului de animație Peppa Pig a fost jefuit de 2 români. Sursă foto: nfts.co.uk
18:24
Doi români l-au jefuit pe „părintele” Peppa Pig: ce au furat din vila de 10 milioane de lire din Marea Britanie
O turistă a plătit 72 de euro la o cafenea din Piața San Marco, Veneția. Sursă foto: Profimedia.
16:12
Notă de plată absurdă la o cafenea din Veneția: cât a costat-o pe o turistă muzica live ascultată în timpul mesei
O jurnalistă care scrie pentru o publicație online
16:09
Peste 200 de angajați, concediați de patronul unuia dintre cele mai mari ziare din Marea Britanie. Cine le ia locul
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Vedere aeriană asupra ochiului unei furtuni tropicale, uragan
12:06
Care este diferența dintre un uragan, un taifun și un ciclon
Cum pastrezi merele peste iarnă
12:49
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Judecătoarea Ionela Tudor, cunoscută pentru cuvintele „m-a sunat Lia”, a făcut cerere de ieșire la pensie la începutul anului 2026
16:17
Ionela Tudor revine în magistratură: fosta șefă CAB, cunoscută după episodul „m-a sunat Lia”, va câștiga mai puțin decât pensia de 30.000 de lei
O barca rasturnata in kefalonia, septembrie 2026
08:17
Un român de 45 de ani a fost găsit mort pe o plajă din Poros, după ce dispăruse în apele Mării Ionice, în Kefalonia
Termocentrala Rovinari fotografiată din elicopter, cu fum ieșit pe turnurile de evacuare. Foto: Hepta
15:24
Rovinari vrea să transporte lignit cu camionul: fără cărbune suficient, Complexul Oltenia s-ar putea închide
Raluca Dumitra
14:36
5 știri eJobs: Peste 9 milioane de aplicări pe eJobs în primele 8 luni ale anului, dar tinerii până în 24 ani spun că le e mai greu să-și găsească job
Siegfried Mureșan ocupă funcția de vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European și este vicepreședinte al Partidului Popular European la nivel pan-european. Foto: Hepta
19:00
Siegfried, vrei? Da, accept. Cota ridicolului a atins nivel apocaliptic
Nicușor Dan.
18:26
Calculele din spatele desemnării făcute de președintele Nicușor Dan
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
16 sept.
Criza din agricultură nu a început pe 15 septembrie - și nu se termină cu ea
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor