O puștoaică a dat lovitură! E milionară la doar 11 ani!

Comentează

La 11 ani, unii copii încă se mai joacă cu păpușile sau în fața blocului. Acesta nu este cazul și al Mikailei Ulmer, o puștoaică din Texas, care a devenit milionară dintr-o afacere cu limonadă pe care o prepară după o rețetă din 1940, pe care o are de la străbunica sa.

Idee acestei afaceri i-a venit după ce la vârsta de patru ani a fost înțepată de două ori de albine într-o singură săptămână. Ca orice copil în situația aceasta, Mikaila s-a speriat și a început să plângă. Însă, în loc să dezvolte o fobie pentru albine și acele lor, aceasta a devenit extrem de curioasă despre aceste insecte și a început să le studieze, atât pe ele, cât și importanța lor în eco-sistemul lumii. Nu după mult timp, străbunica ei, Helen, i-a trimis niste rețete dintr-o carte de bucate din 1940 care o învățau cum să prepare limonada cu miere, evitând zahărul sau îndulcitori, și astfel puștoaica a creat limonada BeeSweet și și-a început o mică afacere.

Mai mult, anul trecut ea a făcut senzație la un reality show de la postul de televiziune ABC News, intitulat Shark Tank, unde a ieșit învingătoare și a primit un premiu de 60.000 de dolari ca să-și investească în mica ei afacere. Drept urmare, Mikaila și-a văzut mai departe de treabă și a reușit să se extindă într-un mod impresionant. Acesata nu-și vinde limonada doar pe piața din Texas, ci a intrat și pe cea din Oklahoma, Arkansas, Louisiana și New York, după cum anunță pe site-ul companiei ei. Având în vedere succesul ei, nu e de mirare că puștoaica a început să primească și oferte de colaborări. Ea tocmai a încheiat o tranzacție de 11.000.000 de dolari cu un lanț gigant de supermarketuri pentru a-și vinde produsul în locațiile lor, micuța devenind astfel milionară.

Millions of bees are dying off, with alarming consequences for our environment and our food supply.That’s why we took...
Posted by Environment Texas on Monday, 15 February 2016

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
seismograf inregistrand activitate seismica
07:14
Cutremur în România vineri dimineață, 18 septembrie. Ce magnitudine a avut seismul
Femeie în armata
07:00
Comandantul unității militare care a cerut favoruri sexuale unei subalterne atacă la Înalta Curte decizia de condamnare cu suspendare. Victima: „Voia să-l las să mă atingă”
MONDEN
Ana Maria Mocanu
17 sept.
Ce proceduri estetice și-a făcut Ana Maria Mocanu după „Asia Express”: „Foarte mulți oameni m-au criticat”
Irinel Columbeanu
17 sept.
Irinel Columbeanu a scăpat de datoria de 5.000 de euro la azil! Cine i-a plătit toate restanțele
POLITIC
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
08:35
Calendarul votului din parlament pentru Guvernul Mureșan
Arhiva foto
Exclusiv
08:28
Ce se va întâmpla dacă Guvernul Mureșan este respins: „E posibil să asistăm la un circ în care Grindeanu e foarte supărat acum, dar scenariul e deja scris”
Ultimele știri
09:23
Seat ar putea dispărea din portofoliul celui mai mare constructor auto european, după 2030
09:16
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
09:03
În 2013, au scufundat 60 de module de beton de câte 10 tone în Oceanul Indian. Ce s-a întâmplat apoi sub apă i-a făcut să mai instaleze încă 48, în Australia
09:00
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”
TRENDING
08:05
Val de aer polar peste România: răcire, ploi, vânt, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru perioada 21 septembrie - 18 octombrie 2026
08:00
Cum obții adeverințe de vechime la pensie pentru perioadele de dinainte de 2001 și ce faci dacă firma s-a desființat
17 sept.
Horoscop 18 septembrie 2026. Balanțele este bine să separe mesajul de felul în care le este transmis, chiar dacă nu le convine
o pizza cu salam, busuioc și cașcaval se află pe o masă de lemn, cuprinsă de lumina caldă a lămpilor din interior
08:09
Titlul de „Cea mai bună pizzerie din lume” nu mai aparține Italiei. Unde se mănâncă pizza cea mai bună din lume în 2026
Colaj: un hotel cu piscina si tobogane// niste sezlonguri arse de soare cu saltele aruncate
08:05
O familie a plătit 4.000 de euro pe o vacanță în Grecia, dar s-a întors acasă cu trei zile mai devreme: „Nu vă pot spune cât de rău a fost”
Peretele unei camere
06:50
Cum să alegi culoarea potrivită pentru pereți: „Regula 60-30-10”
Femeie cu bancnote de euro în mâini
05:50
Problemele cu banii îmbătrânesc creierul: „Resursele mentale sunt redirecționate către aceste griji imediate”
Câștigătorul premiului de 1000000 de lire sterline la loterie mai are doar câteva ore pentru a-și revendica premiul, dacă a pierdut biletul. Sursă foto: Facebook /My Richmond.
17 sept.
Misteriosul câștigător la loterie este căutat de toată lumea. Mai are doar o zi la dispoziție pentru a revendica 1.000.000 de lire sterline
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Vedere aeriană asupra ochiului unei furtuni tropicale, uragan
17 sept.
Care este diferența dintre un uragan, un taifun și un ciclon
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
o mână care ține câteva bancnote de 10 euro, roșii și galbene
06:59
Un român a încercat să mituiască un polițist pentru a scăpa de o amendă de 8.300 de euro, după ce a încălcat grav regulile de trafic, în Italia
Colaj cu două fotografii în care apare blocul distrus de o explozie, în cartierul Rahova din București, pe 17 octombrie 2025.
17 sept.
Lucrările de punere în siguranță a blocului care a explodat în Rahova încep pe 21 septembrie. Muncitorii vor fi însoțiți permanent de anchetatori
Un nou exercițiu de mobilizare MOBEX 2026 a avut loc în Suceava, Botoșani și Neamț. Foto: Ministerul Apărării Naționale, România
17 sept.
Exercițiu masiv de mobilizare în Suceava, Neamț și Botoșani: sute de rezerviști au fost chemați în poligon pentru trageri și instrucție. Urmează București și Ilfov
Rezultatele Loto 6/49 din 17 septembrie 2026. Care sunt numerele câștigătoare extrase azi. Foto: Loteria Română
17 sept.
Rezultatele loto din 17 septembrie 2026. Numerele câștigătoare extrase joi
Siegfried Mureșan ocupă funcția de vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European și este vicepreședinte al Partidului Popular European la nivel pan-european. Foto: Hepta
17 sept.
Siegfried, vrei? Da, accept. Cota ridicolului a atins nivel apocaliptic
Nicușor Dan.
17 sept.
Calculele din spatele desemnării făcute de președintele Nicușor Dan
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
16 sept.
Criza din agricultură nu a început pe 15 septembrie - și nu se termină cu ea
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor