Rihanna a încurcat Ungaria cu România! Concertul susținut de artistă la Budapesta a fost un eșec. Fanii sunt dezamăgiți

Comentează
Arhiva foto

Rihanna urmează să cânte azi la București în piața Constituției, unde e așteptată de 50.000 de oameni. Însă, înainte de concertul din România, artista din Barbados s-a oprit în Ungaria, unde a urcat pe scena celui mai mare festival din Ungaria, intitulat „Sziget- Insula Libertății”, ce are loc pe Insula Obudai din Budapesta, fanii declarându-se dezamăgiți de prestația acesteia, fiind criticată de posturile tv.

Tot ce trebuie să știi despre concertul de astăzi

Aceștia povestesc pe un site că artista a fost plătită cu nu mai puțin de 1.000.000 de dolari să facă show la Festivaul Sziget, iar biletele s-au vândut imediat, fanii fiind extaziați de venirea ei, însă în cele din urmă au fost dezamăgiți de idolul lor. În ciuda faptului că e renumită pentru ținutele extravagante cu care apare pe scenă, la Budapesta, aceasta a purtat o singură rochie, iar prestația ei a lăsat de dorit.
„Show-ul a fost un mare eșec. Mai întâi a decis să înceapă spectacolul cu 30 de minute mai târziu, deși știa că are voie să cânte doar până la ora 23.00. Așa că show-ul a durat doar 60 de minute (...). Din cauza acestei întârzieri toate cântecele ei au fost de aproximativ 1,5 minute și a sunat de parcă era un mixtape al hiturilor ei. A purtat o singură rochie pe tot parcursul show-ului și oamenii spuneau că arată ca un om al nisipului sexy din Star Wars”, povestește un fan dezamăgit.

Fanii au plecat de la concert

În majoritatea timpului Rihanna nici nu se deranja să țină microfonul lângă gură, iar 80% din show doar imita că ar cânta, mai spun fanii, precizând că artista a reușit chiar să-i jignească pe oamenii din Ungaria, când a început să cânte melodia efăcută după „Dragostea din tei”,  cântec al trupei românești O-Zone.

„Oamenii din Ungaria urăsc faptul că Budapesta este confundată cu capitala României, București. Cei mai mulți dintre noi credem că Rihanna nici măcar nu știa exact în ce țară era în acel moment”, mai scris un fan pentru site-ul Gaga Daily.

Ungurii au fost atât de supărați încât doar un sfert dintre ei au mai rămas până la finalul prestației artistei din Barbados. Restul au plecat să găsească un alt spectacol mai bun la festival. Interpretarea ei a fost considerată cel mai prost show din ultimii 13 ani, deși a fost cel mai scump artist adus vreodată la acest festival. Unul dintre cele mai mari posturi de televiziune de știri din Ungaria a criticat, de asemenea, prestația cântăreței, precizând că pe o scară de la 1 la 10, ei îi dau nota 2, show-ul ei fiind pentru ei o mare dezamgire.

<iframe width="640" height="360" src="https://www.youtube.com/embed/CVEjzxuNqU0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
16:19
Nicușor Dan a semnat primul decret de acreditare a unui ambasador în străinătate de când a devenit președinte
Ulrich Siegmund (centru), șeful AfD în Saxonia Anhalt, sărbătorind victoria alături de liderii federali ai AfD Alice Weidel (stânga) și Tino Chrupalla (dreapta) Foto: Profimedia
Exclusiv
16:00
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
MONDEN
Jo (Ioana Anuța) și Smiley | Foto: PR
16:29
Cum a apărut Smiley la ziua lui Jo. Ioana Anuța a împlinit 32 de ani: Andrei Bănuță a fost și el prezent
Adelina Pestrițu
16:00
„Burlacii: Foc în Paradis”: Cine sunt concurenții, care sunt regulile și premiul pus în joc la show-ul de dating de la PRO TV
POLITIC
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
Steagul României, alături de steagul Uniunii Europene, la intrarea în sediul unei instituții din București
14:56
Oficialii care refuză să sărute drapelul, amendați cu până la 10.000 de lei. Proiect AUR, aproape de votul decisiv
Ultimele știri
17:06
Scrisoarea manifest a unei mame întoarse în România, care desființează sistemul educațional: „Nu copilul e leneș, creierul lui e obosit!”
17:02
Lansările Huawei de la Munchen atacă piața europeană: ceasul cu baterie care ține 21 de zile și tableta mai subțire decât un creion
17:00
Alina Pușcău, detalii dureroase despre efectele chimioterapiei. Și-a schimbat religia după ce a primit diagnosticul
16:51
Războiul din Ucraina se va prelungi în 2027, cred aliații Kievului. Volodimir Zelenski speră să se întâlnească cu Trump în septembrie
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Sistemul medical din România primește o investiție de peste 390 de milioane de lei prin PNRR. Sursă foto: Facebook/Ministerul Sănătății.
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
Un bărbat care realizează un atac cibernetic, stă la laptop și poartă un hanorac negru. Se vede cum tastează o parolă și un nume de utilizator
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Soldați americani la aeroportul Mihail Kogălniceanu
14:28
Un think-tank apropiat de Donald Trump laudă apropierea României față de SUA: 30 de ani de linie pro-occidentală, de la Emil Constantinescu la Nicușor Dan. Ce reproșează totuși raportul
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală