Ucigașii tăcuți din spitale. Microbii care au infectat unităţile sanitare românești, arme biologice

Comentează

Conform datelor Centrului European al Bolilor Transmisibile, 50.000 de persoane mor anual în UE din cauza infecţiilor intraspitaliceşti. În România, dacă un spital raportează infecţii nosocomiale, îi vin controale şi, apoi, este sancţionat. Libertatea vă prezintă cei mai periculoşi microbi din unităţile noastre sanitare, inclusiv “Pseudomonas mallei”, care este armă bacteriologică.

Virusurile rezistente la antibiotice, dar şi la dezinfectanţi sunt principalele protagoniste ale scandalului “dezinfectanţilor diluaţi” din spitale. Pe scurt, acest scandal presupune că infecţiile intraspitaliceşti, sau nosocomiale, care ar fi omorât 13 arşi de la Clubul Colectiv - dar şi un număr nedefinit de pacienţi în ultimii 12 ani cel puţin -, au la bază folosirea în spitale a unor dezinfectanţi diluaţi care nu au omorât microorganismele, iar acestea au infectat pacienţii. Tehnic, această diluare este un adevăr doar pe jumătate, pentru că, aşa cum Libertatea a arătat, standardele impun ca verificarea prezenţei microorganismelor periculoase în spital să fie făcută zilnic de medicul epidemiolog, iar schimbarea dezinfectanţilor trebuie făcută periodic, pentru ca microbii să nu capete rezistenţă la ei. De asemenea, tipul de antibiotic folosit în unitatea medicală trebuie schimbat periodic, tot pentru a preîntâmpina adaptarea microorganismelor la medicamente. În fine, în anul 2004 a apărut un dosar privind situaţia dezastruoasă a unităţilor sanitare româneşti, care a fost ţinut la “secret” până au apărut infecţiile nosocomiale pe arşii din Colectiv, după care a izbucnit scandalul la care asistăm astăzi.

Ţara noastră nu raportează îmbolnăvirile

În patologia infecţioasă generală, peste tot în lumea civilizată, rata infecţiilor nosocomiale este de 5-20%. Incidenţa maximă, de 28-30%, apare în serviciile de reanimare. Aceste infecţii sunt responsabile de 70% din decesele înregistrate în serviciile de chirurgie generală. Potrivit unui raport al Centrului European al Bolilor Transmisibile, anual, circa 3 milioane de persoane din Uniunea Europeană se îmbolnăvesc cu o infecţie asociată îngrijirilor medicale, iar în jur de 50.000 de persoane mor din această cauză. România lipseşte cu desăvârşire din statisticile privind infecţiile nosocomiale, pentru că aceste îmbolnăviri nu sunt raportate de spitale. Dacă în America un spital care raportează infecţii intraspitaliceşti este premiat, pe motiv de spirit civic, în România, dacă un spital raportează infecţii nosocomiale, îi vin controale şi, apoi, este sancţionat. Din acest motiv, spitalele din România se feresc să raporteze cazurile de infecţii intraspitaliceşti.

Cel mai periculos microorganism în infecţiile intraspitaliceşti este bacilul piocianic, sau pseudomonas. Acesta nu produce îmbolnăviri la omul sănătos. În cazul în care “gazda” e un corp cu imunitatea slăbită, atacă imediat. Organismul infectat face febră, după care urmează septicemia şi decesul. Odată ce a atacat organismul, bacilul piocianic e greu de anihilat, acesta având o mare adaptabilitate la antibiotice. Microbul pseudomonas are o variantă care a fost cercetată ca armă biologică: “Pseudomonas mallei”, bacilul care produce boala numită “morva”. “Pseudomonas mallei” este sub control strict, de natură militară şi a fost trecut pe lista armelor bioteroriste.

Scandalul dezinfectanţilor a plecat de la «Pseudomonas»

“Pseudomonas aeruginosa” - microbul de la care a pornit scandalul “dezinfectanţilor diluaţi” - este simbolul de agent patogen oportunist la om. Cauzează infecţii ale tractului urinar, infecţii ale sistemului respirator, dermatite, infecţii ale ţesuturilor moi, infecţii osoase şi articulare, infecţii gastro-intestinale şi o varietate de infecţii sistemice, în special la pacienţii cu arsuri severe, la pacienţii cu cancer şi SIDA, la care rata de mortalitate este de 50 la sută. Pseudomonas are varianta “mallei”, armă bacteriologică trecută pe lista bioterorismului.

Arhiva foto

Stafilococul auriu atacă faringele

Stafilococii se găsesc peste tot, făcând parte din flora normală a organismului. Se găsesc în faringe, tractul gastro-intestinal şi uretra anterioară. Produc frecvent infecţii intraspitaliceşti, fiind rezistenţi la unele dezinfectante şi antiseptice sau apar la cei cu diverse corpuri străine - proteze, grefe, catere etc. Dintre stafilococii coagulazo- pozitivi, o singură specie este patogenă pentru om: Staphylococcus aureus sau Stafilococul auriu, numit astfel după culoarea galben- aurie a coloniilor bacteriene obţinute pe medii de cultură. El atacă în special faringele.

Arhiva foto

«Boala legionarilor» se infiltrează în plămâni

Legionella pneumophila este principalul agent ce cauzează “boala legionarilor”. Ea se transmite pe calea aerului, fiind inhalată cu uşurinţă şi atacă plămânii pacienţilor care au o imunitate slăbită. Se pare că o sursă importantă ar fi turnurile de răcire şi instalaţiile de aer condiţionat, de aceea se recomandă curăţarea şi dezinfectarea acestora anual, cel puţin. Boala legionarilor, denumită şi “febra legiunii”, îşi trage numele din iulie 1976, când a avut loc o epidemie mortală de pneumonie în rândul participanţilor la o convenţie a organizaţiei Legiunea Americană la Philadelphia. La 18 ianuarie 1977, agentul generator al bolii a fost identificat, bacteria nou-descoperită fiind denumită Legionella - toţi legionarii fuseseră îmbolnăviţi de acest microb.

Arhiva foto

E.Coli produce o rată a mortalității de 5%

E.Coli este o bacterie care se găseşte de obicei în intestinele oamenilor. Aceasta poate produce, în special la copii şi bătrâni, complicaţii care să ducă la o boală mai gravă, caracterizată prin insuficienţă renală acută. Conform datelor OMS, această boală are o rată a mortaliţăţii de 3-5 procente. Există şi cazuri când microbul este luat de la o persoană care s-a tratat cu antibiotice şi care a dezvoltat rezistenţă la acestea.
Principalele simptome ale bolii, la copii, sunt: diaree, febră de 38... 39 grade Celsius, vărsăturile, precum şi colicile intestinale (copiii mici ţipă şi îşi freacă unul de altul călcâiele).

Arhiva foto

Streptococcus pyogenes, periculos pentru copii

Streptococcus pyogenes este microorganismul cu o singură sursă în natură: pielea şi mucoasele umane. Poate produce complicaţii infecţioase de tip sinuzite, otite, mastoidite, adenite cervicale supurate, abces amigdalian, flegmon amigdalian - dar şi postinfecţioase. În unele cazuri, dezvoltarea unei infecţii cu Streptococcus pyogenes poate fi mai severă şi chiar periculoasă pentru viaţa bolnavului. Atacă în special copiii şi bătrânii a căror imunitate este diminuată.

Arhiva foto
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
MONDEN
Luminita Anghel si fiul ei, Filip
13:47
Unde studiază fiul Luminiței Anghel. Filip a terminat șef de promoție. „S-a gândit că e cazul sa mai învețe o limbă”
Mario Fresh | sursa foto: Instagram
13:40
Ce a pățit Mario Fresh în vacanța din Paris, înainte de concertul lui Celine Dion: „Direct la spital mă duc”. Cum a apărut alături de iubita lui
POLITIC
Sorin Grindeanu a prezentat condițiile PSD pentru susținerea guvernului Luca Niculescu. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13:40
PSD anunță că nu va vota Guvernul Niculescu dacă PNL și UDMR nu intră în coaliție. Sorin Grindeanu: „Să dea dovadă de maturitate politică”
Sorin Grindeanu, liderul PSD, după negocierile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, 8 octombrie 2026. Sursă foto: Libertatea/ Dumitru Angelescu
13:15
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă - Surse PSD
Ultimele știri
14:33
Cel puțin 30 de morți și 18 răniți la Kramatorsk, după ce rușii au bombardat două autobuze pline cu pasageri
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
14:23
Mirela Vaida, din nou amenințată cu moartea. Prezentatoarea TV a depus plângere penală: „Am copii la școală care au aflat de la alți copii”
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
TRENDING
05:30
Ce conțin pungile de 5 kilograme pe care un mare retailer le vinde cu 3 euro și unde este disponibil proiectul
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește