Considerat versiunea franțuzească a faimosului serialul american „House of Cards”, „Baron noir” intră în culisele vieții politice din Franța, creionând un tablou captivant al universului în care se mișcă aleșii poporului, în care trădările sunt la ordinea zilei și totul se poate negocia.

În prim-planul poveștii se află fictivul politician francez Philippe Rickwaert, personaj interpretat excelent de Kad Merad, un tip ros de ambiții, fără scrupule, al cărui țel este să câștige și să păstreze puterea, mereu și mereu, indiferent de circumstanțe. Nu-i iese întotdeauna, nici măcar lui, motiv pentru care ajunge de câteva ori la podea, învins de rivali sau de foști colegi care se transformă astfel în dușmani. Însă Baronul negru, cum ajunge să i se spună, va găsi soluția pentru a reveni acolo unde contează, în arena politică, reinventându-se de mai multe ori, dar și sacrificând tot sau aproape tot, într-un demers care îi va arunca în aer viața personală.

Citește mai departe pe www.tvmania.ro

Cine este fosta amantă a lui Giovanni Becali. Incredibil ce i-a făcut impresarului, e scandal cât casa
PARTENERI - GSP.RO
Cine este fosta amantă a lui Giovanni Becali. Incredibil ce i-a făcut impresarului, e scandal cât casa
BOMBĂ! De ce a fost Loredana Groza internată de urgență la Matei Balș, de fapt. Ce se întâmplă cu ea
Playtech.ro
BOMBĂ! De ce a fost Loredana Groza internată de urgență la Matei Balș, de fapt. Ce se întâmplă cu ea
Anastasia, o multimilionară în vârstă de 33 de ani, ucisă de iubitul său pentru că l-a făcut leneş. Bărbatul, un jucător de polo profesionist, condamnat la 15 ani de închisoare, în Muntenegru
Observatornews.ro
Anastasia, o multimilionară în vârstă de 33 de ani, ucisă de iubitul său pentru că l-a făcut leneş. Bărbatul, un jucător de polo profesionist, condamnat la 15 ani de închisoare, în Muntenegru
Horoscop 21 septembrie 2021. Balanțele sunt motivate să facă tot ce trebuie pentru a schimba anumite aspecte ale vieții lor
HOROSCOP
Horoscop 21 septembrie 2021. Balanțele sunt motivate să facă tot ce trebuie pentru a schimba anumite aspecte ale vieții lor
UE vă oferă 100.000 de euro. Ce condiție trebuie să îndepliniți
Știrileprotv.ro
UE vă oferă 100.000 de euro. Ce condiție trebuie să îndepliniți
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
Telekomsport
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
Ce trebuie să știi despre programul Act for Good
PUBLICITATE
Ce trebuie să știi despre programul Act for Good