Muncii Am lucrat la o firmă din august anul trecut până în iulie anul acesta. Patronul m-a minţit că mi-a făcut carte de muncă, iar eu am stat liniştită în tot acest timp. De curând însă, am descoperit că lucram în ilegalitate. Unde-l pot denunţa?
Florentina Fotescu, Turnu Măgurele

Răspuns: Faceţi o sesizare în scris la Inspecţia Muncii de care aparţineţi. Reprezentanţii instituţiei vă vor spune cum trebuie să procedaţi în continuare.

Încadrarea în grad de handicap

Am fost diagnosticat cu diabet zaharat. Am acte doveditoare. Cum trebuie să procedez pentru a mă încadra în grad de handicap şi unde mă pot adresa?
Vasile Ilincu, Cluj-Napoca

Răspuns: Puteţi fi încadrat în grad de handicap de comisia de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulţi de care aparţineţi, dacă faceţi o cerere scrisă în acest sens. În cazul dv., trebuie să vă prezentaţi în str. Padin nr. 20, din Cluj-Napoca (tel. 0264.592.401).

Străzi neasfaltate în sectorul 5

Locuiesc în sectorul 5. Pe căile adiacente străzii Teiuş sunt foarte multe gropi. Înainte de alegeri, anul trecut, ni s-a promis că se va asfalta, dar nu s-au ţinut de cuvânt.
Lidia Talmaci, Bucureşti

Răspuns: Pentru această problemă, adresa- ţi-vă primăriei sectorului 5, Bd. Regina Elisabeta nr. 29-31, Bucureşti. Telefon: 021.314.28.38.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.