Cum a ajuns o școală din Suceava să concureze cu unități de învățământ de top din vestul Europei. Directoare: „Secretul? Ne-am dorit și ne-am pus pe treabă! Nu există «Nu se poate»!”

 3 comentarii
Exclusiv

Într-o școală de la periferia orașului Suceava, tabla înmulțirii este pictată pe treptele scărilor, iar elevii învață după modele educaționale ca-n afară. Mai mult, de la profesori și personal auxiliar până la portar și femei de serviciu, cu toții primesc la sfârșit de an diplome de excelență. Rodica Zimbru, directoarea unității de învățământ, a declarat pentru Libertatea că dorește foarte mult să înființeze și o trupă de dansuri populare. „Tradițiile și obiceiurile noastre nu trebuie lăsate să moară”.

„Este o prejudecată să crezi că doar în școlile cu ștaif se învață carte”

La Școala gimnazială nr. 10 din Suceava învață aproape 1.200 de copii. Clădirea este amplasată într-o zonă periferică a orașului, într-un fost cartier muncitoresc. „Școala noastră este o școală de cartier, ridicată într-o zonă industrială. Însă elevii noștri au parte de o educație de secol XXI. Unitatea este modernizată, iar profesorii instruiți la cursuri de formare. Cât despre elevi, ne mândrim cu copiii noștri. Să știți că este o prejudecată să crezi că doar în școlile centrale, cu ștaif, se învață carte”, ne-a mărturisit directoarea Rodica Zimbru.

Profesoară de Limba română, aceasta se numără printre finaliștii galei „Directorul anului 2025”, organizată de Asociația pentru Valori în Educație. „Am participat și anul trecut, particip la competiție și anul acesta. Pentru că școala noastră merită să fie cunoscută, vocea noastră merită să se facă auzită, copiii noștri merită să fie sprijiniți, educația merită o șansă. Am venit aici să povestesc despre noi, despre cum am reușit, împreună cu colegii profesori, împreună cu părinții, elevii și întreaga comunitate, să ridic școala la nivel european. Nu contează că suntem o școală de periferie. Contează că aici, la noi, se învață carte la standarde internaționale”.

Copiii care locuiesc în zone îndepărtate au la dispoziție transport gratuit oferit de primărie. „Sunt fericită că am reușit să schimb mentalitățile profesorilor, ale părinților, dar mai ales ale autorităților”. Directoarea a convins autoritățile locale că elevii merită cu toții șanse egale la educație, că ajutorul oferit lor acum este o investiție în viitor. „Acești copii vor ajunge să ofere înapoi societății poate însutit”. Așa se face că școala a primit microbuz școlar și finanțare pentru reabilitare termică. „Cu timpul, din ce în ce mai mulți părinți au început să-și înscrie copiii la noi, având încredere în ceea ce oferim. Și să vă mai spun un lucru: pe noi nu ne deranjează creșterea numărului de elevi dintr-o clasă. Dimpotrivă! Noi ne dorim copii!”

Arhiva foto

„Dacă la ei se poate, la noi de ce nu s-ar putea?”

Inovația este cuvântul magic pe care Rodica Zimbru l-a repetat în gând la nesfârșit. Cum să facă, ce să facă și cu ce bani să ofere educație de calitate elevilor ei? Iar ideile au început să vină rând pe rând. „Totul se concentrează pe acțiuni, inițiative, proiecte inovatoare care să-i ajute pe copii să învețe, iar pe profesori să predea așa cum se întâmplă în marile școli din străinătate”.

Și cum se putea realiza acest lucru dacă nu privind la sistemul de educație occidental? „Încă din 2004 ne-am implicat în proiecte europene, proiecte Erasmus. Ani la rând am implementat câte două trei proiecte, iar unele dintre ele au avut ființare foarte bună. De exemplu, în primul an de acreditare, în 2021, am scris o aplicație care a primit din partea Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale un grant de 100.500 de euro. Banii au fost cheltuiți pe cursuri de formare pentru profesori”.

Însă și elevii au beneficiat de instruire. Căci Rodica Zimbru a reușit să atragă parteneri de încredere, unii noi, alții cu care mai colaborase și în trecut. „În cadrul acestor proiecte Erasmus am mers din școală în școală și am întrebat în stânga și-n dreapta dacă ne primesc și pe noi. Ne primiți cu opt elevi? Dar, oare am putea să fim 10? Dar ce-ar fi să vină 16? Dar 24, oare s-ar putea? Și uite așa, încet, încet, am reușit să ne trimitem copiii să experimenteze educația din afară”.

Participarea elevilor la mobilității presupune grupuri de elevi care se duc pentru o perioadă de timp în școli gazdă și participa activ la activitățile educative de acolo. Iar apoi se întorc acasă cu o experiență nouă, cu modele noi de predare și de evaluare. „Asta am făcut noi. Ne-am trimis copiii să vadă cum este să înveți într-o școală din Vest. Iar noi, pe de altă parte, profesorii, inspirați de ce am văzut în țări străine, am încercat să implementăm acele modele educaționale și în școala noastră”.

Arhiva foto

„Râzând, poți spune orice, chiar și adevărul”

Într-o școală din Bulgaria, Rodica Zamfir a observat că elevii își cumpără de mâncare de la un chioșc amplasat în curte. Și s-a gândit că este o idee foarte bună care merită implementată și la Suceava. „Am vrut să le oferim și noi copiilor noștri un astfel de beneficiu. Pentru că ei vin la școală la ora șapte dimineața și, poate, ies la ora șapte seara. Mulți dintre ei nu mănâncă înainte de a pleca de acasă și vin la școală flămânzi. Așa că au de unde să-și cumpere un covriguț. Dar nu vă spun că doi ani mi-a trebuit pentru a putea concesiona 6 metri pătrați în curtea școlii”.

Într-o unitate de învățământ din Slovenia, Ridica Zimbru a văzut pe treptele scărilor mesaje motivaționale adresate profesorilor și elevilor. „Mi-am zis că este o idee excelentă și am împrumutat-o și noi”. Așa că, de câțiva ani, cine urcă și coboară scările școlii din Suceava poate citi mesaje unele amuzante, altele filosofice sau cu tâlc, dar toate motivaționale, care hrănesc sufletul dar și mintea. „Râzând, poți spune orice, chiar și adevărul, am scris pe treptele pe care le urcă zilnic profesorii. Iar pe scările elevilor este tabla înmulțirii, mesajul cel mai de preț pentru copii, căci cine știe carte, va ajunge om mare”.

Arhiva foto

La final de an școlar, toți angajații primesc diplome de excelență. „Inclusiv femeile de serviciu”

Rodica Zimbru a vizitat și școli din Portugalia și s-a întors la Suceava cu „tolba” plină de idei. „Acolo i-am văzut pe copii întorcându-se la școală după-amiaza. Am întrebat de ce se întâmplă acest lucru, iar răspunsul a fost simplu: aveau de făcut împreună un proiect. Mi s-a părut o idee excelentă pe care, mai apoi, am pus-o în practică și la noi în școală”.

Profesoara a adus împreună copii din clase diferite, i-a împărțit în mai multe echipe și le-a dat de făcut un proiect. „La Limba română le-am dat o temă literară de genul copilăria, școala, prietenia, animalele. Apoi, am format echipe din doi copii de clasa a VI-a și doi copii de clasa a VII-a. Aceștia trebuiau să citească aceeași carte sau cărți diferite pe tema respectivă, iar apoi să prezinte proiectul după o structură dată. Și a fost extraordinar pentru că această activitate i-a făcut să lucreze împreună, să fie o echipă, să se cunoască, să lege prietenii și să învețe unii de la alții”.

La Școala nr. 10 din Suceava finalul de an vine cu diplome și felicitări nu numai pentru elevi, ci și pentru profesori și personalul auxiliar. „Toți colegii mei primesc o diplomă de recunoaștere, o diplomă de excelență. Inclusiv femeile de serviciu. Și nu pentru că una a dat cu mătura mai mult decât cealaltă, ci pentru că oamenii, în general, au nevoie de recunoaștere, au nevoie ca munca lor să fie apreciată. Aici nu vorbim despre o simplă foaie de hârtie, ci despre cum reușim să dăm valoare muncii lor, indiferent de munca prestată”. 

„Suntem printre primele școli din România care au implementat sistemul de tablă inteligentă”

Inovare înseamnă și participarea profesorilor la cursuri de formare educațională. Căci un profesor, la fel ca și un elev, trebuie să învețe, să se perfecționeze, să poată ține pasul cu prezentul. Mai ales cu prezentul copiilor care trăiesc într-o lume a digitalizării, a tehnicii și tehnologiei, a inteligenței artificiale. „În 2015, după ce m-am întors de la un curs efectuat în afară, am implementat în școala noastră un sistem de tablă interactivă care funcționa calibrată pe orice spațiu: pe geamuri, pereți etc”.

Însă proiectele nu s-au oprit aici, căci anul trecut directoarea Rodica Zimbru a achiziționat un defibrilator. Dispozitivul, primit printr-un proiect numit „Ajutor la prim ajutor”, a fost amplasat pe holul instituției, iar elevii și profesorii au învățat cum să-l folosească pentru a salva vieți. „Este vorba despre aproape toți profesorii și elevii claselor a VII-a și a VIII-a care au urmat cursuri de prim ajutor și care, le nevoie, pot folosi defibrilatorul”.

Directoarea a adus în școală mai multe manechine, iar una dintre profesoarele de Biologie a oferit ajutor și sprijin micilor cursanți. „Dă, Doamne, să nu ne trebuiască niciodată acel defibrilator, dar bine că-l avem!”, ne-a mai mărturisit directoarea.

Arhiva foto

România, nota 8 la educație: „Lucrurile au început să se miște, deși mai e mult până departe”

Am întrebat-o pe Rodica Zimbru ce notă ar merita României la capitolul Educație, iar profesoara i-a dat opt. „Pentru că la noi în țară lucrurile au început să se miște. Iar eu sunt o persoană optimistă. Chiar cred că lucrurile se îndreaptă într-o direcție bună”.

Ar fi nevoie, poate, de mai mai multă toleranță, de mai multă inițiativă și de o mai mare credibilitate oferită profesorilor, consideră însă directoarea. „Profesorii au început să se simtă devalorizați, chiar arătați cu degetul. Pe de-o parte din cauza creșterii normei didactice, a diminuării plății cu ora, pe de altă parte nu putem să nu facem o comparație cu celelalte categorii socio-profesionale. Iar dascălii simt că ei trag cele mai mari ponoase de pe urma legilor austerității. Se întreabă de ce doar noi suferim?”. 

În schimb, continuă directoarea, școlile sunt din ce în ce mai dotate. „Inclusiv cele de la sate. Chiar dacă nu au elevi suficienți. Însă aici e și vina părinților care încă nu au încredere în sistemul de educație din zona rurală și, dacă pot, își trimit copiii să învețe la oraș. De ce? Ține de mentalitatea unora care cred că la oraș se învață mai bine. Dar nu este adevărat. Avem la sate dascăli extraordinari”.

Arhiva foto

„Aș aduce România pe harta lumii prin dans”

Am întrebat-o pe Rodica Zimbru ce va face cu premiul cel mare, de 3.500 de euro, dacă va câștiga competiția „Directorul anului 2025” și ne-a răspuns că are două variante. „Mi-aș dori foarte, foarte mult să înființez în cadrul școlii o trupă de dansuri populare formată, evident, din elevi. Noi avem multe parteneriate cu școlile din străinătate, iar o trupă de dansuri ar face cunoscute în întreaga lume cultura, tradiția românească și obiceiurile noastre. Aș cumpăra costume populare pentru copii și aș aduce România pe harta lumii prin dans”.

Însă directoarea școlii din Suceava își dorește și înființarea unui club de robotică pentru elevi. „Copiii din ziua de azi s-au născut într-o epocă a tehnologiei și al digitalului. Ei sunt prin excelență digitali, iar un club de robotică le-ar deschide pe viitor multe oportunități”.

Jovială, spontană, de-o sinceritate dezarmantă și cu un simț al umorului atât de fin și de inteligent, Rodica Zimbru nu-și dorește decât un singur lucru pentru școala ei: copiii care învață acolo să aibă un viitor, iar profesorii să se împlinească atât ca dascăli cât și ca oameni.

Arhiva foto

Ce este programul Erasmus

Programul Erasmus este un program al Uniunii Europene pentru educație, formare, tineret și sport, care oferă oportunități de mobilitate și cooperare pentru studenți, elevi, profesori și organizații. Acesta permite, de exemplu, studenților să studieze sau să facă stagii în străinătate timp de 3 luni până la un an, susținând, totodată, și alte activități legate de educație, formare profesională, tineret și sport.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    bogat 14.10.2025, 21:52

    Felicitari doamnei profesoare, inca o dovada ca omul sfinteste locul, mult succes in continuare. Si la mai multe exemple similare.

  • Avatar comentarii

    MIRELA1979 15.10.2025, 06:25

    Felicitări doamnei director! Sunt mândră de această școală în care am învățat și eu și copilul meu și în care mai târziu mi-am găsit modele de urmat în cariera mea didactică. Succes pe mai departe!

  • Avatar comentarii

    Mirciulica 15.10.2025, 09:40

    Tot respectul! Poate că mai mulți dascăli vor lua ca exemplu. Și poate și Ministerul va face un mic efort și va promova realizările din această școală în rândul tuturor celorlalte scoli. Succes in continuare.

ALTE ȘTIRI
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
20:37
Războiul din Ucraina riscă să escaladeze cu sabotaje în țările vecine și să atragă NATO într-un conflict regional, avertizează Marco Rubio. „Este în impas și este foarte periculos”
20:29
Un atac ucrainean cu drone a scos din funcțiune un centru de date al gigantului rus Yandex
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește