După ce a fost la un pas de moarte din cauza malariei, Cheryl Cole nu mai rezistă acasă şi vrea să se întoarcă la muncă.
Frumoasa cântăreaţă şi-a întrerupt orice activitate din cauza unei boli grave pe care a luat-o în timp ce era în Tanzania. Vedeta a trecut prin momente dificile pentru că exista riscul să-şi piardă viaţa din cauza malariei. Cu toate acestea, Cheryl s-a pus rapid pe picioare şi acum vrea să-şi reia activitatea.
Apropiaţii vedetei insistă totuşi ca aceasta să mai rămână acasă, considerând că este încă foarte slăbită.
"Ştiu că este nerăbdătoare să se întoarcă la muncă, dar trebuie să avem grijă ca acest lucru să nu se întâmple prea curând. Este mult prea slăbită după cruda boală", a declarat Simon Cowell, mogulul american care realizează emisiunea "X Factor", din al cărei juriu face parte şi Cheryl Cole.