Adrian Daminescu a avut o mamă destul de severă. Artistul își amintește cu groază un episod în care a fost pălmuit de față cu iubita lui.
Pe vremea în care Adrian Daminescu avea peste 30 de ani, mama sa încă îi aplica corecții fizice. Un astfel de episod a fost povestit de cântăreț.
“Mama nu mă pedepsea, îmi mai scăpa câte o labă aşa după ceafă. Asta am păţit-o până la 33 de ani, vreau să spun. La 33 de ani aveam o iubită pe care şi mama o chema şi îm spunea că la ora 9 să fiu în casă", a povestit Adrian Daminescu la Antena Stars.
Acesta a continuat: "Şi odată aveam nişte invitaţi acasă, şi eu am întârziat un sfert de oră. Şi de faţă cu iubita mea mama mi-a dat un dos de la labă şi nu am avut ce să fac, am plecat capul. Şi asta a fost discuţia. Prietena n-a comentat chestia asta, a venit vorba de asta la un an şi jumătate după, şi i-am spus că nu puteam să ripostez pentru că este mama mea, creatoarea mea".