Amy Winehouse a ajuns la spital, zilele trecute, după ce a căzut în casă, pe podea. Vedeta s-a ales astfel cu mâna în ghips.
Potrivit site-ului Contactmusic.com, solista britanică a fost văzută marţi seara, într-un club londonez, purtând mâneci lungi şi la un moment dat s-a observat că are una dintre mâini în ghips. Curioşi, cei prezenţi s-au interesat imediat să afle despre ce e vorba, dar accidentul în care a fost implicată Winehouse e chiar banal. Cântăreaţa se afla în casă, când a alunecat şi a întins mâna pentru a-şi menţine echilibrul.
Din păcate, însă, nu a fost de ajuns, pentru că solista a ajuns direct pe podea, rănindu-se destul de rău la mâna. Vestea bună e că nu şi-a rupt-o, dar medicii au fost nevoiţi să i-o pună în ghips.