Organizatorii, care au sediul central în Franța, au ales-o pe Anda Adam grație succesului de care se bucură în ultimii ani. Pe lângă Franța, Rusia, Austria, Belgia,  Ucraina, cea mai recentă piesă a ei, „pAnda mAdam”, este difuzată, mai nou, și în Liban. Astfel, că artista va susține un concert live în fața unui public format din peste 25.000 de persoane.
Cunoscută pentru show-urile sale energice, Anda Adam este acum hotărâtă să ridice ștacheta și mai sus. În prezent își formează o nouă echipă cu care va evolua pe scena din Beirut.

Libanezii vor fi martorii unui spectacol dinamic,  în care abundă costumele, luminile, proiecțiile și efectele pirotehnice. Pe scena renumitului festival muzical sunt așteptați artiști internaționali renumiți în toată lumea. Lista încă nu a fost definitivată, însă sunt mari șanse la Anda Adam să cânte pe aceeași scenă cu Pitbull sau Jennifer Lopez, dar și DJ cunoscuți.

Anda Adam
a concertat în primele ore ale anului 2012 la Odessa, Ucraina, primind unul din cele mai mari onorarii din showbiz-ul românesc, 20.000 de euro, iar la scurt timp după aceea, a primit oferta de a cânta în Cecenia pentru 50.000 de euro, artista refuzând din pricina condițiilor precare de securitate.
Citește și:

La 4 ani era declarată „cea mai frumoasă fată din lume”. Cum arată la 18 ani fiica fostului fotbalist
GSP.RO

La 4 ani era declarată „cea mai frumoasă fată din lume”. Cum arată la 18 ani fiica fostului fotbalist

Horoscop 9 decembrie 2019. Vărsătorii au idei mai curajoase
HOROSCOP

Horoscop 9 decembrie 2019. Vărsătorii au idei mai curajoase