Angela Similea, una dintre reginele muzicii româneşti, continuă să se bucure de succes şi acum, la 66 de ani. Solista se retrăsese din lumea artistică, însă Ovidiu Komorniyk a convins-o să revină în lumina reflectoarelor. Pentru o cântare, Angela ia cam 2.500 €, adică mai mult decât Andreea Bălan, care trebuie să împartă onorariul de 2.500 de euro şi cu cele două dansatoare ale ei.
Gusturile românilor în materie de muzică sunt în continuare variate şi este bine că lucrurile stau aşa, căci aproape toţi soliştii, indiferent de vârstă, pot supravieţui. Dacă generaţia tânără ţopăie pe ritmurile Andreei Bălan (28 de ani), persoanele nostalgice după cântecele anilor 80 preferă melodiile de dragoste interpretate magistral de Angela Similea.

A revenit pe scenă în urmă cu doi aniAngela Similea primeşte 2.500 € pentru o cântare

Şi, surpriză, dacă e să facem o paralelă între onorariile celor două soliste din generaţii diferite, Angela Similea ia la un show cu câteva sute de euro mai mult decât Andreea. Marea artistă a revenit pe scenă în urmă cu doi ani, după moartea soţului ei Victor Surdu, la rugăminţile lui Ovidiu Komorniyk (foto), ambii foarte apreciaţi în zona evenimentelor private elitiste, unde onorariul lor poate ajunge şi la 5.000 de euro. Iar dacă e să facem un total, cântările îi îmbogăţesc lunar, pe amândoi, în perioadele foarte bune.
Numai că, din aceşti bani, Angela încearcă să mai acopere din datoriile de circa 5 milioane de euro lăsate de soţul ei Victor Surdu, înainte ca acesta să treacă în nefiinţă. Noroc că proprietatea din Matara, de circa 6.000 mp, în care locuieşte Angela Similea, nu este trecută ca garanţie la bancă, aşa că solista nu riscă să rămână pe drumuri.
Iubeşti Steaua? Demonstrează că eşti un suporter adevărat şi Libertatea te îmbracă în echipamentul Stelei!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.