Actriţa americană Angelina Jolie vrea să adopte o fetiţă din Haiti, în vârstă de patru ani, al cărei nume este Leah, informează presa internaţională citată de contactmusic.com.
Deşi a trecut printr-o dramă, micuţa Leah se poate cosidera norocoasă că va fi adoptată de un cuplu celebru. Leah şi-a pierdut întreaga familie în seismul care a devastat Haiti la începutul anului 2010.
Angelina Jolie (foto) şi partenerul ei de viaţă, Brad Pitt, care au deja trei copii adoptaţi şi alţi trei biologici, au văzut-o pe micuţa Leah pentru prima dată în februarie 2010, la o lună de la producerea seismului. Potrivit presei internaţionale, Leah urmează să facă o vizită celor doi actori şi să îi cunoască pe copiii lor, înainte ca adopţia să fie autorizată, în a doua jumătate a anului.
Avocaţii Angelinei sunt pe punctul de a obţine o autorizaţie care-i va permite micuţei Leah să petreacă ceva timp alături de ea în America . Este procedura standard, au nevoie să se asigure că Leah se va adapta cu bine. Numeroşi observatori din asociaţii şi organizaţii internaţionale, inclusiv din cadrul Crucii Roşii, au declarat că Angelina este tratată ca orice persoană, nu va fi favorizată, iar procesul de adopţie nu va fi accelerat", a declarat o sursă pentru Daily Mirror.