Anunțul făcut de Liviu Vârciu: „Nu iau deloc în calcul eșecul în această poveste”. De ce are nevoie de 500.000 de euro

Comentează
Arhiva foto

După succesul din 2021 cu „Zăpadă, Ceai și Dragoste”, Liviu Vârciu anunță că vrea să lanseze al doilea film al său. Într-un interviu pentru playtech.ro, actorul dezvăluie că își caută parteneri și sponsori pentru acest proiect, deoarece el nu are banii necesari.

„Nu mai vreau să repet rețeta de producție de la cel dintâi, atunci când am pus la bătaie banii proprii. Ca atare, de două săptămâni umblu prin târg să-mi caut parteneri si sponsori”, a explicat Liviu Vârciu, care are nevoie de 500.000 de euro pentru a realiza filmul exact așa cum își dorește.

„În principiu aș putea realiza acest film cu 350.000 de euro. Acela ar fi pragul de jos! Dar mai mare nevoie aș avea de 500.000 de euro. Iar la banii ăștia am sanse să aduc cel puțin un nume sonor de la Hollywood, dacă nu chiar două. Lumea a văzut că mă pricep, asa că am credința că voi putea convinge pe unul și altul să strâng banii”, a mai spus el.

Actorul va avea de data aceasta și rolul de regizor. El va lua toate deciziile pe platou, tot el va hotărâ și cine sunt vedetele care vor lua parte la noul lui film, Se gândește să-i dea un rol lui Nea Mărin în noul lui film. „Cu siguranță, îi voi avea lângă mine pe Levent Sali și pe Angel Popescu. Voi încerca să reiau colaborarea și cu Cristi Iacob. Voi avea și o serie de surprize, fiindcă-mi plac surprizele! Voi avea diverse personaje de televiziune, în special dintre cei care nu au contact permanent cu lumea cinematografiei. Cum a fost cazul data trecută cu Dan Negru și Sorin Bontea!

Și, desigur, îl iau si pe Nea Marin în film. Doar eu l-am făcut brand, așa că nu-l pot lăsa să cadă în uitarea publicului. În plus, în anii ce vin prefer mai degrabă să stau în scaunul regizorului, decât să mă fugărească Nea Marin prin cine știe ce coclauri!”, a mai zis Vârciu, care e încrezător că va strânge toți banii necesari pentru proiectul lui.

Vrea să pornească filmările în luna iunie, pe litoralul românesc. „Nu iau deloc în calcul eșecul în această poveste. Știu că voi face rost de bani, că voi avea alături de mine cea mai bună echipă, că voi avea nevoie de multă inspirație ca să-mi iasă o treabă bună. Sunt încrezător! Pentru mine nu există altă variantă și nu mă dau bătut până când nu o să văd și treaba asta bine făcută.

Pe scurt, trebuie să fac rost de bani până la finele lui aprilie, poate prima săptămână din mai. Fiindcă o comedie se face pe soare și iarbă verde, deci luna iunie e rezervată filmărilor. Am de gând ca mare parte din acțiunea filmului să aibă loc pe litoralul nostru, iar lunile iulie și august sunt super aglomerate. Plus că mi-ar crește mult tarifele!”, a încheiat el.

Despre „Zăpadă, Ceai și Dragoste”

Trei hoţi sunt puşi de un mare patron de cazino şi de hotel, să jefuiască o bancă unde se află un diamant foarte valoros. Şi că să facă treaba asta înainte trebuie să îi scoată din puşcărie. Undeva în Rusia zilelor noastre, s-a inventat un lichid de teleportare. Cu acest lichid de teleportare pe care l-a cumpărat acest mare șef, vor evada cei trei hoți, doar că între timp au stricat formula apei de teleportare şi cumva ei sunt nevoiți să jefuiască banca unde se află seiful într-un alt mod.

Filmul a rulat la cinema, iar acum e pe platforma de streaming Netflix.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Accidentul s-a produs pe drumul național DN15, pe raza localității Gornești din județul Mureș. Foto: ISU Mureș
20:30
Accident grav pe DN15, în județul Mureș: doi oameni au murit și patru persoane, printre care un copil, au ajuns la spital după un impact frontal
Lucian Daghie
17:00
Poveștile lui Lucian Daghie, românul care a vizitat 190 din cele 193 state ONU: „Nimic nu se compară cu Dzangha-Shanga”. Unde mai trebuie să ajungă
MONDEN
Radu Vâlcan la Insula Iubirii 2026. Sursa FOTO/ Antena 1
16:52
Noutatea de la „Insula Iubirii” 2026. Ce le-a spus Radu Vâlcan concurenților. Flacăra ispitei s-a aprins pentru Bianca, soția lui Marco
Valentina Pelinel și Cristi Borcea în vacanță. Sursa FOTO/ Facebook
16:05
Valentina Pelinel și Cristi Borcea aniversează 8 ani de căsnicie. Cum au fost surprinși cei doi. „Am trecut prin zile senine și prin momente mai grele”
POLITIC
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
09:34
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Colaj format din două fotografii: în imaginea din stânga este președintele Nicușor Dan alături de Mirabela Grădinaru, iar în imaginea din dreapta sunt Alexandra Nazare și soția lui, pe treptele bisericii, la nunta
08:34
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
Ultimele știri
22:15
Premieră istorică în Marea Neagră: Ucraina susține că a distrus o dronă navală rusească în primul duel direct între ambarcațiuni fără echipaj
22:04
A vândut 750 de milioane de cărți, dar astăzi cu greu mai găsești una în librării. Cum a fost uitată Barbara Cartland
22:00
Mercedes le arată angajaților cât de scumpă e Germania față de România: costul unei ore de muncă la Cugir este cu 81,7% mai mic
21:20
Boris Johnson îl atacă pe Putin după ce trenul său a trecut granița Poloniei cu câteva minute înainte ca unul din spate să fie lovit. În gară se afla și un fost director al CIA
TRENDING
12:47
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
12:59
Peste 8.300.000 de români sunt acționari la Petrom, Hidroelectrica sau BT, deși majoritatea nu știu
18:30
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
21:50
Horoscop 14 septembrie 2026. Scorpionii ar fi bine să fie mult mai atenți la ceea ce spun, în special la ceea ce dezvăluie despre ei
Cruce ortodoxă din lemn sculptat și pictat, așezată pe un altar decorat cu flori naturale într-o biserică.
18:30
Ziua Crucii, 14 septembrie: ce nu e bine să faci în această zi, conform tradiției
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, dar la Budapesta a izbucnit un scandal diplomatic după ce i s-a cerut să-i înapoieze. Sursă foto: szilvásváradz.hu.
18:12
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, apoi i s-a cerut să-i dea înapoi. Scandal diplomatic la Budapesta
A dat doar 27000 de euro pe un apartament la mare, în Sicilia, dar îl vinde după mai puțin de un an. Sursă foto: Profimedia.
17:03
A cumpărat un apartament în Sicilia cu 27.000 de euro și acum îl vinde. „Trebuie să-l vezi”
China a inaugurat la Shanghai primul drum realizat din peste 6000 de sticle de lapte reciclate.Sursă foto: captură video/ Youtube.
16:00
China a construit în 2021 primul „drum din plastic” în Shanghai din 6.000 de sticle de lapte: ce este soluția Dow
Un meșter montează faianță albă cu aspect de marmură pe pereții din baie
14:46
Poți pune faianța nouă peste cea veche, în baie, dar cu o condiție crucială
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv duminică, 13 septembrie. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
16:41
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după bătaia din Centrul Vechi cu Danu Spartanu
Autostrada 2 București - Constanța, România - 10 august 2021: Un agent al Poliției Rutiere din România folosește un radar de viteză.
15:01
Un șofer a circulat cu 223 km/h pe Autostrada A3 Turda - Borș. Pe A1, un croat a mers cu 204 km/h
Clădirea UGIR de pe strada George Enescu
Reportaj
15:00
Ați trecut de sute de ori pe lângă ea. Știați ce ascunde această clădire din centrul Bucureștiului?
Aparate foto la reducere de Black Friday
11:00
Black Friday 2026: când încep cele mai mari reduceri din an în România
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă