Ajuns la 55 de ani, Bruce Willis are planuri mari. Cel care a jucat rolul lui John McLane prima dată în 1988 (Die Hard) a mărturisit că are de gând să mai apară în două părţi ale filmului care a înregistrat un succes răsunător.
Lui Bruce Willis îi e dor de filmul care i-a adus consacrarea. "Vreau să fac şi Die Hard 5 şi apoi să mai fac un ultim film Die Hard. Apoi o să termin definitiv cu rolul ăsta. Deocamdată sunt încă în formă, dar nu va fi mereu aşa", a spus actorul pentru cotidianul The Sun.
Mai mult, Bruce Willis a declarat că scenariul pentru partea a V-a a filmului este aproape gata şi că este nerăbdător să fie din nou pe platourile de filmare.