Alături de Alexandra Ungureanu, Bursucu a impresionat cu vocea sa, el a oferit un recital de excepție, în cadrul emisiunii. Totodată, prezentatorul Kanal D a vorbit deschis și plin de umor despre primii pași în domeniul artistic, despre parcursul său în lumea spectacolului și a televiziunii, oferind cu generozitate și detalii inedite din viața sa privată.

„Mi-am dorit de mic să fiu fotbalist! E visul oricărui băiețel… Am jucat fotbal și la un moment dat m-am lăsat, și mama cu tata m-au luat de mânuță și m-au dus la Palatul Copiilor, la Meloritm; și am cântat. (…) Mi-a plăcut de mic scena! Mereu am visat să apar la televizor, să cânt, să dansez! (…)

Dacă nu aș fi avut succes (în cariera TV – n.r.) probabil m-aș fi apucat de cântat!”, a spus Bursucu, înainte de a oferi prima reprezentație de cântat live, alături de gazda sa.

La cât se trezește Bursucu în fiecare zi

De când prezintă „Dimineața cu noi” la Kanal D, programul lui Bursucu s-a schimbat complet. Prezentatorul se trezește în fiecare dimineață la 5, pentru a ajunge în timp la platoul de filmare. „Mă trezesc la 5 dimineața, nu la 3. Ceea ce e bine. Viviana se trezește mai devreme că ea, săraca, este fată, trebuie să se machieze, să-și facă părul. La mine – ce a lăsat natura, nu ai cum să schimbi prea mult și atunci dau cu un pic de pudră și aia e. Dar este foarte greu și la ora 5 dimineața.

Am vorbit cu toți prietenii și cu toată lumea care se trezește de obicei atât de dimineață, eu nefiind matinal, cu speranța că mă voi obișnui, dar toți mi-au spus că nu o să mă obișnuiesc. Am prieteni care mi-au zis că ei de 10 ani se trezesc de dimineață cu speranța că se vor obișnui și nu s-a întâmplat”, a declarat Bursucu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.