După ce Bianca Drăguşanu şi-a cumpărat cele mai de fiţe încălţări sport cu care s-a mândrit pe contul ei de Facebook, a venit rândul Andei Adam să arate că nu se lasă mai prejos. Numai că, surpriză! De Moş Nicolae, cântăreaţa şi-a luat exact acelaşi model cu al actualei soţii a fostului ei iubit.
Este vorba de o pereche de pantofi sport marca Adidas, cu platformă şi cu aripi, care valorează nu mai puţin de 219 dolari şi a fost produs de Jeremy Scott, faimos pentru pantofii sport cu ursuleţi de pluş sau leoparzi, care au înregistrat un adevărat succes în special în rândul vedetelor internaţionale.
Nu ar fi prima dată când cele două arată nu numai că au acelaşi gusturi în materie de bărbaţi, coafură sau vestimentaţie. Foarte slabe, cu bust generos şi buze excesiv de mari, cele două vedete par surori siameze, mai ales când apar amândouă în acelaşi model de rochie la braţul aceluiaşi bărbat.
Citeşte şi: GAFĂ URIAŞĂ sau LIPSĂ DE IMAGINAŢIE? Cătălin Botezatu a îmbrăcat-o pe Anda Adam ÎN ACEEAŞI ROCHIE purtată de Bianca Drăguşanu! FOTO