EXCLUSIV/Cântăreții care au câștigat cei mai mulți bani în 2017. Voltaj, Delia și Andra, pe primele locuri

Comentează
Cântăreții care au câștigat cei mai mulți bani în 2017

Cântăreții care au câștigat cei mai mulți bani în 2017 au reușit să strângă, numai din concerte, aproape 4 milioane de euro! Unii au umflat potul peste vară, exact ca în anii trecuți, când și-au sacrificat vacanțele ca să susțină concerte peste tot prin țară, alții au îngrășat porcul în Ajun, îmbogățindu-se în decembrie, cea mai aglomerată lună din an pentru artiști.În Top 5 au intrat, cum era de așteptat, Andra, Loredana și Delia, dar nu ele sunt surpriza. Trupa Voltaj ocupă primul lor, deși nu a avut parte de atât de multă publicitate ca ele, iar Smiley, unul dintre cei mi îndrăgiți și mai profitabili artiști, a ajuns la egalitate cu Fuego. Să nu uităm însă că mulți dintre cântăreți câștigă substanțial și din emisiunile TV pe care le prezintă sau jurizează, dar și din afacerile pe care le derulează, așadar, banii făcuți din muzică reprezintă doar o parte a veniturilor lor.LOCUL 1: Voltaj = 400.000 de euro

Fără să iasă în față ca vedetele muzicii clasate imediat după ei în top și fără să arunce pe piață melodii care să rupă topurile, băieții de la Voltaj au reușit totuși performanța de a ieși primii în topul câștigurilor din muzică pe anul trecut. Probabil perseverența și seriozitatea sunt calitățile care le-au asigurat succesul, în vreme ce alții au mizat pe creativitate, pe nou și pe mai multă publicitate.

Călin Goia, Oliver Sterian, Vali Ionescu, Gabi Constantin și Adi Cristescu sunt cei cinci membri ai trupei între care se împart câștigurile de 400.000 de euro obținute în 2017.

LOCUL 2: Delia, Andra, Lidia Buble și Direcția 5 = 300.000 de euro fiecare

La un an după ce și-a mărit astronomic tariful - în 2016 a sărit de la 2.500 la 9.900 de euro per concert, ba chiar și-a adăugat pe lista de servicii prestate un show special de două ore, la un preț de 90.000 de euro! -, Deliaa strâns, în 12 luni de muncă, numai din muzică, 300.000 de euro. Veniturile ei pe anul trecut sunt însă mult mai mari de atât. Statutul de vedetă i-a adus reclame (cea mai cunoscută fiind la o marcă de bere), iar contractul cu Antena 1 a continuat și în 2017, cântăreața câștigând o sumă consistentă, cu 5 zerouri, în euro, ca remunerație pentru cele două emisiuni în cadrul cărora este jurat: show-ul de talente “X Factor” și emisiunea-concurs “iUmor”.

O altă cântăreață pentru care cei 300.000 de euro câștigați în 2017 reprezintă doar o parte din totalul veniturilor anuale este Andra. Îndrăgita vedetă, care și-a crescut la rându-i tariful în 2016, ajungând la 7.000 de euro pe concert, face o avere din contractele de imagine și este una dintre cele mai bine plătite vedete PRO TV! Andra este jurat-antrenor la “Vocea României junior”, ajunsă la a doua ediție (va fi difuzată anul acesta, dar încă nu are data stabilită) și jurat la show-ul “Românii au talent”, care urmează să intre în curând pe post, cu cel de-al optulea sezon.

[gallery columns="4" ids="2113208,2113207,2113210,2113209"]

Lidia Buble stă, în mod surprinzător, pe acceași treaptă cu Delia și Andra, deși mulți ar fi putut jura că notorietatea celor două o depășește pe cea a iubitei lui Răzvan Simion și, prin urmare, la fel e și la capitolul câștiguri. Lidia a strâns și ea, ca o furnicuță, 300.000 de euro în 2017, din muzică, la care se adaugă onorariul primit pentru participarea, din postura de concurentă, la una dintre cele mai de succes emisiuni de la Antena 1, “Te cunosc de undeva!”.

Spunea, la un moment dat, Octavia Geamănu că Marian Ionescu a mai rărit cântările cu trupa, de când a devenit tătic. Cu toate acestea, Direcția 5 a reușit să adune anul trecut 300.000 de euro! Acești banii se împart, nu știm dacă frățește, între liderul trupei și colegii lui - Cristi Enache, Marius Keseri, Nicu Damalan și Carmin Ionescu, fiul lui Marian.

Cântăreții care au câștigat cei mai mulți bani în 2017

LOCUL 3: Carla’s Dreams, Loredana, Holograf, Ștefan Bănică jr = 250.000 de euro fiecareCarla’s Dreams a mai scăzut în popularitate, lucru vizibil la nivelul încasărilor. Cu un tarif umflat în 2016, de la modesta sumă de 1.500 de euro per concert la 9.500 de euro, moldovenii mascați au câștigat în 2017 de pe urma concertelor doar 250.000 de euro, plasându-se în eșalonul 3 al celor mai bine plătiți cântăreți. Suma e completată însă de veniturile din TV, liderul trupei fiind jurat la show-ul de talente “X Factor”, de la Antena 1.

Loredana, diva muzicii românești, artizana unor show-uri unice, pline de culoare, e tot în eșalonul 3, când vine vorba de câștiguri. E drept însă că nu trăiește doar din asta! Loredana are venituri consistente din reclame, dar și ca jurat-antrenor la unul dintre show-urile de succes de la PRO TV, ajuns anul trecut la cel de-al șaptelea sezon, “Vocea României”.

Exact ca în cazul Loredanei, nici ei nu trăiesc doar din muzică. Fiecare are o afacere proprie sau mai multe, iar Dan Bittman, liderul trupei, a ciupit anul trecut câteva zeci de mii de euro și din televiziune, după ce a prezentat, la Antena 1, primul sezon al emisiunii “Aici eu sunt vedeta!”.

[gallery columns="4" ids="2113213,2113215,2113214,2113216"]

Ștefan Bănică jr e într-o companie selectă, cea a sfertului de milion de euro. Pe care a avut grijă s-o completeze cu veniturile deloc de neglijat pe care le încasează ca jurat la “X Factor”. De reclame nu se pune problema, cântărețul nu e căutat de firme pentru contracte de imagine, din două motive: are pretenții exagerate și e foarte dificil.

LOCUL 4: Smiley, la egalitate cu Fuego = 200.000 de euro fiecare

Încet, dar sigur și trecând cu grație peste toate miștourile care se fac pe seama lui, Fuego a reușit să intre în top 5 al celor mai mari câștiguri din mzică pe 2017. Paul Surugiu - pe numele său real - a strâns în cont 200.000 de euro cu melodii ca “Nicăieri nu-i ca acasă”, “Pe noapte, în ger nebun” sau... poate puțin spus celebra “Împodobește, mamă, bradul”.

În mod suprinzător, Smileye la egalitate cu Fuego! Cel mai îndrăgit cântăreț și încă cel mai râvnit burlac - deși, la cum evoluează relația cu Gina Pistol, parcă vedem că se așază la casa lui! -, Smiley a adunat doar 200.000 de euro din concerte, asta în condițiile în care ia între 10.000 și 12.000 de euro pentru unul (și-a crescut tariful în 2016, de la 5.500 de euro).

Câștigurile din muzică sunt aproape sigur surclasate de cele din televiziune. Smiley e în echipa celor mai tari show-uri de la PRO TV, “Românii au talent” (pe care-l prezintă alături de Pavel Bartoș) și “Vocea României” (unde e jurat antrenor). În decembrie anul trecut, a și bifat un succes răsunător la “Vocea României”, după ce eleva lui a câștigat finala celui de-al șaptelea sezon.

În plus, artistul face bani buni ca prezentator de evenimente (onorariul lui este de 3.000-3.500 de euro), plus că are o casă de producție care e pe plus.

LOCUL 5: 3 Sud Est, Lora, Dorian Popa, Ștefan Hrușcă, Elena Gheorghe Band = 150.000 de euro fiecare

Înființată în 1997, la Constanța, destrămată în 2008 și reunită în 2014, trupa 3 Sud Est a reușit performanța de a reintra în topuri. Veteranii Laurențiu După, Viorel Sipoș și Mihai Budeanu au de împărțit din veniturile de anul trecut 150.000 de euro, iar în 2018 estimează câștiguri mai mari, de vreme ce s-au apucat de investiții - anunță, pe pagina lor de Facebook, că vor cânta live, cu band!

Lora - care este un fan înrăit al astrologului Libertatea, Urania, și al emisiunii Uranissima - a povestit că a fost săracă în adolescență și a rămas cu sechele, dar acum nu mai trebuie să-și facă griji pentru ziua de mâine. În 2017 a înregistrat câștiguri de 150.000 de euro și, cum managerul ei, Ionuț Ghenu, îi este și logodnic, se poate spune că toți banii rămân în familie.

[gallery columns="5" ids="2113224,2113227,2113225,2113228,2113226"]

Dorian Popa e supriza topului. Cântărețul cu mușchi care s-a lansat cu La La Band și ca actor de telenovele a încasat anul trecut tot 150.000 de euro. La suma aceasta și-a adăugat pe ultima sută de metri onorariul încasat la sfârșitul anului lui 2017 pentru participarea la “Asia Express”, ce va fi difuzată în scurt timp la Antena 1. El a făcut echipă în emisiune cu mama lui.

Despre Ștefan Hrușcă se spune că îngrașă porcul în Ajun, fiindcă vine fuguța din Canada, unde locuiește, în România la fiecare sfârșit de an și începe un maraton concertistic de colinde. Chiar și așa, îi iese pasiența. În scurtul timp petrecut pe scenă în 2017, Hrușcă a încasat 150.000 de euro.

Elena Gheorghe Band e ultima în top, tot în eșalonul 5, cu 150.000 de euro câștigați într-un an. Nu se bucură însă de toți, fiindcă trebuie să împartă cu band-ul pe care și l-a băgat în titulatură, adică muzicienii alături de care urcă pe scenă la fiecare show...

Elena Udrea este însărcinată? Fosta deputată ar fi rămas gravidă în urma unui proces de fertilizare

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
MONDEN
Roxana Ciuhulescu si mama ei
09:51
Mama Roxanei Ciuhulescu a murit. Mesajul dureros al vedetei: „O parte din sufletul meu a plecat odată cu ea”
Cheloo la Asia Express
09:27
Câți bani încasează Cheloo la fiecare etapă pe Drumul Mătăsii, în „Asia Express” 2026
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
10:30
S-a aflat ce relație este între Radu Mazăre jr și Andreea Popescu, după ce au apărut împreună în Mamaia: „Mi-a spus că e OK”
10:25
O femeie de 60 de ani a încercat doi ani să se angajeze și a trimis câte 20 de CV-uri pe lună: „Chiar și un robot m-a refuzat”
10:15
Fiica Adinei Buzatu s-a căsătorit cu Luca. Primele imagini cu Sara în rochie de mireasă
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!