“Pentru că starea de graţie a actorului este improvizaţia, ne dorim un spectacol viu,
interactiv şi atipic”, spune Horaţiu Mălăele. Spectacolul “Caramitru-Mălăele, un
Crăciun şi două stele”, va avea loc marţi, 20 decembrie, de la ora 20.00, în Sala
Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti. Ion Caramitru: “Horaţiu Mălăele este cel mai bun produs al teatrului românesc din ultimii 20 de ani. O personalitate complexă ca actor, ca regizor de teatru şi ca regizor de film mai nou”. Horaţiu Mălăele: “Marele artist Caramitru este alcătuit dintr-un material maleabil şi ductil, ce poate lua forma oricărui act artistic de interes public”.