CE MAI FACE RIVALUL LUI ŞTEFAN BĂNICĂ! UITE CU CE SE MAI OCUPĂ ÎN AMERICA!

Comentează

Pe Tudor Petruţ, publicul român îl ştie graţie personajului Şerban pe care l-a interpretat în filmul de mare succes "Liceenii". A fost rivalul lui Ştefan Bănică. Cei doi s-au bătut pentru a cuceri inima personajului principal feminin din film, interpretat de Oana Sârbu.
Puţină lume ştie că Tudor Petruţ este nepotul unuia dintre cei mai mari actori de pe scenă românească, regretatul Emanoil Petruţ, cunoscut şi graţie interpretării magistrale în rolul lui Tudor Vladimirescu.
Deşi s-a bucurat de un succes fulminant în România, Tudor Petruţ a decis să emigreze în America, în urmă cu mulţi ani. În vârstă de 49 de ani, este actor, regizor şi scenarist. s-a căsătorit peste Ocean şi din primul mariaj are doi copii - Alexandru şi Ştefan. Locuieşte la Los Angeles şi şi-a luat licenţă pedagofică, predând algebra la un liceu din Santa Ana.
Tudor Petruţ a acordat un interviu pentru romaniapress.ro, în care vorbeşte despre viaţa şi cariera sa.
"M-am stabilit definitiv în California ca să fiu alături de copiii mei, născuţi aici. După ce am divorţat de mama lor, am început ca suplinitor la liceu, apoi încetul cu încetul m-am integrat în sistem, şi de aproape un deceniu sunt profesor de algebră.
Spre norocul meu, fiind absolvent al liceului „Mihai Viteazul" din Capitală (astăzi colegiu naţional), am avut o bază matematică şi am reuşit să trec toate examenele de licenţă pentru învăţământul liceal californian. Deşi am absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică şi sunt regizor de meserie, tot matematica m-a ajutat la început.
Vorbind limba americană suficient de bine şi fiind norocos să găsesc o slujbă bună în învăţământ, procesul meu de adaptare a fost neaşteptat de relaxat. Cum am mai spus şi cu alte ocazii, n-am apucat să spăl vase.
Şi am avut şansa să am timp să înţeleg cum funcţionează sistemul cinematografic, să mă informez şi să mă adaptez", a declarat el.
"Îmi doresc de mult să am ocazia să mă întorc pe scenă, să regizez un spectacol de teatru. Mi-e tare dor de atmosfera intimă a sălii de teatru. Am fost atât de prins cu viaţa diurna, cu lupta pentru confortul zilnic, cu bătalia pentru Hollywood şi m-am despărţit de dragostea mea eternă care ramane teatrul, pentru că sunt, totuşi, regizor de teatru", a mai spus el.
 








Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan, președintele României. Sursă foto: Dumitru Angelescu / Libertatea.
10:21
Președintele Nicușor Dan cere reexaminarea legii care incriminează căsătoriile forțate ale minorilor: cele 4 motive
uzina-dacia-mioveni
09:53
Producția zilnică la Uzina Dacia de la Mioveni a fost redusă la 1.000 de mașini, dar Guvernul pregătește un plan de salvare
MONDEN
Andreea Ibacka
10:40
Cum s-a schimbat Andreea Ibacka după divorțul de Cabral. Ce spune despre etichetele puse femeilor: „Tot timpul am simțit nevoia să demonstrez că sunt și deșteaptă”
Leonard Miron si iubitul lui
10:39
Cu ce a ajuns să se ocupe Leonard Miron în Marea Britanie. Fostul prezentator TV, nevoit să își schimbe numele
POLITIC
Radu Oprea propus pentru funcția de ministru al Apărării
10:04
Radu Oprea, propunerea lui Luca Niculescu la Apărare, a fost trimis în judecată pentru spălare de bani
Luca Niculescu în sacou albastru închis
15 oct.
Când are loc votul pentru învestirea Guvernului Luca Niculescu. Calendarul audierilor miniștrilor
Ultimele știri
10:54
Un pădurar din Șomcuta Mare a fost găsit mort. Ar fi fost ucis de un cerb
Exclusiv
10:51
Profesorii de la Caragiale, scrisoare deschisă pentru susținerea directoarei care n-a trecut examenul
ExclusivInterviu
10:45
Ramona Olaru și-a îndeplinit marele vis. Unde v-a apărea în curând: „Important este că am ajuns aici”
10:42
Tânăra din Constanța care terorizează orașul a fost reținută: avea discernământ în momentul comiterii faptelor, au stabilit medicii legiști
TRENDING
08:25
Impozitul pe care Guvernul Luca Niculescu vrea să îl scoată de la 1 ianuarie 2027
09:43
Hârtia igienică dispare în 2026: ce o înlocuiește și devine trend global
07:00
Justiția de familie. Cupluri soț/soție din vârful sistemului judiciar din România
15 oct.
Horoscop 16 octombrie 2026. Berbecii trebuie acum să aleagă care sunt pasiunile pe care merită să le cultive în continuare
Diferența dintre pașaport simplu electronic și simplu temporar - Imagine cu două paşapoarte româneşti pe o hartă
10:31
Pașaportul României de situează pe locul 20 în topul Spațiului Schengen. Țările europene pe care le depășim și unde ne situăm în topul mondial
turist-britanic-exploreaza-romania-tren-pitesti-curtea-de-arges-youtube
09:22
Un britanic a pornit pe urmele lui Vlad Țepeș cu trenul prin România și a plătit mai puțin de doi euro pe un bilet: „Nici măcar nu știu unde sunt”
Imagine cu detaliile unei hărţi topografice
08:00
Ce este orientarea în teren și cum citești o hartă topografică. Ghid simplu pentru drumeți începători
Siluete privesc un avion care aterizează pe fundalul unui apus de soare strălucitor - zboruri, vacanțe de toamnă, turism
07:54
Orașul european ales de familiile din România pentru vacanța de toamnă. Biletele de avion, cu 15% mai scumpe în 2026
Doi bătrâni care numără bancnote euro
15 oct.
Un cuplu primește pe lună peste 6.000 de euro din pensii: „Nu putem să cheltuim toți banii”
De ce să porți haine colorate când e vremea urâtă  - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce e bine să te îmbraci cu haine colorate când e vreme urâtă
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Drumarii intervin pe Transfăgărășan cu utilaje și antiderapant din cauza ninsorilor, 16 octombrie 2026
09:48
Iarnă în toată regula pe Transfăgărășan: drumarii intervin cu utilaje de deszăpezire după ninsori abundente. Avertismentul DRDP Brașov
Mii de români primesc ajutoarele sociale marți, 20 octombrie. Sursă foto: Getty Images.
09:12
Mii de români primesc ajutoarele sociale marți, 20 octombrie. Calendarul plăților
O vedere aeriană a unei nave militare în largul coastei districtului Foca din Izmir, Turcia. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto Getty Images.
08:41
Percheziții și rețineri în România într-un dosar de facturi umflate pentru nave militare NATO
Sigla Dacia
08:38
Mai multe modele Dacia riscă să fie excluse de la Rabla 2027. Ce mașini ar putea pierde banii de la stat
Ilustrație stradă Sursa foto-Dumitru Angelescu
09:45
Cartea, ziua de pensie și inteligența artificială
Nicușor Dan, consultări cu Partidul Social Democrat. Sursa foto: Dumitru Angelescu
09:04
Ce-ai de faci așa, Nicușor?, pesedistule!
Fermier care traverseaza un camp
15 oct.
Fermierii europeni „se vor adapta”. Cu ce bani, doamnelor și domnilor de la Bruxelles?
inteligenta-artificiala
14 oct.
România riscă să inventeze inteligența artificială cu pile