Ce spune Lavinia Pîrva despre operațiile estetice. Soția lui Ștefan Bănică Jr. recunoaște că, în cazul în care nu va mai fi mulțumită de felul în care arată, cu siguranță va face schimbări."O dată la câteva luni doamna doctor are grijă de tenul meu. Îmi hidratez tenul, nu am nicio operaţie estetică şi nici nu simt nevoia. Voi apela dacă voi avea nevoie", a spus Lavinia Pîrva la Antena 1.
La sfârșitul anului trecut, Ștefan Bănică a făcut primele declarații despre nunta cu Lavinia. Cei doi s-au căsătorit în Bulgaria, în urmă cu câteva luni.
“Lavinia mi-a găsit liniște si echilibru. Da ne-am găsătorit de multă vreme. E un lucru normal, firesc. Totul curgea firesc. S-a întâmplat într-un loc frumos, alături de prieteni și familie. Sunt câteva luni de când s-a întâmplat. Acest lucru sper să ne unească și mai mult. Faptul că ai noștri au fost aproape, a fost important. Nu îmi place să intru în amănunte, dar a fost foarte frumos. Nu am nimic de ascuns, dar în același timp, nu vreau să fac un cap de afiș din asta”, a declarat Ștefan Bănică în cadrul Emisiunii “Dincolo de aparențe”.
Citește și