Regina Elisabeta a II-a, la 90 de ani. Cea mai haioasă imagine cu micul prinț George! S-a pozat alături de bunică pentru a-i marca aniversarea

Comentează
Arhiva foto

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, alături de cei trei moștenitori ai săi, privind succesiunea la tron: prințul Charles (67 de ani), prințul William (33 de ani) și micuțul prinț George (2 ani ),  au pozat împreună pentru o nouă fotografie istorică de colecție ce va fi folosită ca timbru de poșta regală pentru a marca ziua de mâine a Suveranei, care împlinește 90 de ani, dar și  cei 500 de ani de existență a acestui serviciu poștal.

Este pentru prima dată când micuțul prinț pozează pentru un timbru, el fiind surprins zâmbind, în timp ce stă cocoțat pe un morman de bureți și e ținut de mână de tatăl lui. Fotografia a fost realizată în camera White Drawing de la palatul Buckingham de către fotograful oficial al poștei, Ranald Mackechnie. Poșta regală din Marea Britanie a produs, de asemenea, alte șase noi timbre pentru a marca ziua de naștere a reginei: trei scenede familie, alb –negru, în care regina apare cu tatăl ei, cu soțul său și cu copii, și trei colorate, care reflectă rolurile oficiale ale Suveranei.

În plus, Elisabeta a II-a va vizita miercuri biroul de livrare din Windsor al Poștei Regale (Royal Mail), cu ocazia aniversării a 500 de ani de existență a acestui serviciu poștal, informează site-ul royal.uk, care anunță programul suveranei din data propriei aniversări, 21 aprilie, și din ajun. Regina și Ducele de Edinburgh se vor întâlni cu membri din conducerea Royal Mail și cu angajați, care le vor explica modul în care funcționează sistemul. Programul include și vizionarea unei expoziții menite să pună în evidență unele dintre evenimentele și personalitățile marcante din istoria Royal Mail în ultima jumătate de mileniu. În final, regina va dezveli o placă ce va aminti efectuarea acestei vizite.

Un alt punct din agenda zilei de miercuri este vizitarea Alexandra Gardens, unde va avea loc ceremonia de inaugurare a noii Estrade. Cu această ocazie va fi pus în scenă și un spectacol de Shakespeare, ca parte a unui festival școlar dedicat marcării a 400 de ani de la moartea dramaturgului. Și aici regina va dezveli o placă ce va consemna această inaugurare.

În ziua în care va împlini 90 de ani, suverana, însoțită de prințul Philip, Ducele de Edinburgh, va face o plimbare în Windsor, de la Poarta Henric al VIII a Castelului Windsor spre statuia reginei Victoria la poalele Castle Hill. Aici Majestatea Sa va dezvălui o placă ce va avea inscripționate cuvintele ''Queen's Walkway'' (Aleea Reginei).
În cursul serii, Elisabeta a II-a, însoțită de Ducele de Edinburgh, de Prințul de Wales și Ducesa de Cornwall, va aprinde una dintre cele peste 90 de torțe care vor fi aprinse din țară și în lume pentru a marca cea de-a 90-a sa aniversare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Accidentul s-a produs pe drumul național DN15, pe raza localității Gornești din județul Mureș. Foto: ISU Mureș
20:30
Accident grav pe DN15, în județul Mureș: doi oameni au murit și patru persoane, printre care un copil, au ajuns la spital după un impact frontal
Lucian Daghie
17:00
Poveștile lui Lucian Daghie, românul care a vizitat 190 din cele 193 state ONU: „Nimic nu se compară cu Dzangha-Shanga”. Unde mai trebuie să ajungă
MONDEN
Radu Vâlcan la Insula Iubirii 2026. Sursa FOTO/ Antena 1
16:52
Noutatea de la „Insula Iubirii” 2026. Ce le-a spus Radu Vâlcan concurenților. Flacăra ispitei s-a aprins pentru Bianca, soția lui Marco
Valentina Pelinel și Cristi Borcea în vacanță. Sursa FOTO/ Facebook
16:05
Valentina Pelinel și Cristi Borcea aniversează 8 ani de căsnicie. Cum au fost surprinși cei doi. „Am trecut prin zile senine și prin momente mai grele”
POLITIC
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
09:34
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Colaj format din două fotografii: în imaginea din stânga este președintele Nicușor Dan alături de Mirabela Grădinaru, iar în imaginea din dreapta sunt Alexandra Nazare și soția lui, pe treptele bisericii, la nunta
08:34
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
Ultimele știri
23:11
Un nou soi de măr a fost descoperit într-un pom vechi de 90 de ani, într-o grădină din spatele casei, în Luton: „Excelent pentru prepararea piureului”
22:15
Premieră istorică în Marea Neagră: Ucraina susține că a distrus o dronă navală rusească în primul duel direct între ambarcațiuni fără echipaj
22:04
A vândut 750 de milioane de cărți, dar astăzi cu greu mai găsești una în librării. Cum a fost uitată Barbara Cartland
22:00
Mercedes le arată angajaților cât de scumpă e Germania față de România: costul unei ore de muncă la Cugir este cu 81,7% mai mic
TRENDING
12:47
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
12:59
Peste 8.300.000 de români sunt acționari la Petrom, Hidroelectrica sau BT, deși majoritatea nu știu
18:30
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
21:50
Horoscop 14 septembrie 2026. Scorpionii ar fi bine să fie mult mai atenți la ceea ce spun, în special la ceea ce dezvăluie despre ei
Cruce ortodoxă din lemn sculptat și pictat, așezată pe un altar decorat cu flori naturale într-o biserică.
18:30
Ziua Crucii, 14 septembrie: ce nu e bine să faci în această zi, conform tradiției
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, dar la Budapesta a izbucnit un scandal diplomatic după ce i s-a cerut să-i înapoieze. Sursă foto: szilvásváradz.hu.
18:12
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, apoi i s-a cerut să-i dea înapoi. Scandal diplomatic la Budapesta
A dat doar 27000 de euro pe un apartament la mare, în Sicilia, dar îl vinde după mai puțin de un an. Sursă foto: Profimedia.
17:03
A cumpărat un apartament în Sicilia cu 27.000 de euro și acum îl vinde. „Trebuie să-l vezi”
China a inaugurat la Shanghai primul drum realizat din peste 6000 de sticle de lapte reciclate.Sursă foto: captură video/ Youtube.
16:00
China a construit în 2021 primul „drum din plastic” în Shanghai din 6.000 de sticle de lapte: ce este soluția Dow
Un meșter montează faianță albă cu aspect de marmură pe pereții din baie
14:46
Poți pune faianța nouă peste cea veche, în baie, dar cu o condiție crucială
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv duminică, 13 septembrie. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
16:41
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după bătaia din Centrul Vechi cu Danu Spartanu
Autostrada 2 București - Constanța, România - 10 august 2021: Un agent al Poliției Rutiere din România folosește un radar de viteză.
15:01
Un șofer a circulat cu 223 km/h pe Autostrada A3 Turda - Borș. Pe A1, un croat a mers cu 204 km/h
Clădirea UGIR de pe strada George Enescu
Reportaj
15:00
Ați trecut de sute de ori pe lângă ea. Știați ce ascunde această clădire din centrul Bucureștiului?
Aparate foto la reducere de Black Friday
11:00
Black Friday 2026: când încep cele mai mari reduceri din an în România
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă